18 mai 2026

GS NEWS

Ziar independent al românilor de pretutindeni!

Octombrie, luna decernării premiilor Nobel. Premiile se acordă celor care lucrează pentru „binele omenirii”

Foto: Nobel Prize, Facebook

Ca în fiecare an, octombrie reprezintă luna decernării premiilor Nobel. Acordarea acestor premii începe luni, 7 octombrie, și durează până marți, 14 octombrie. Evenimentul are loc la Stockholm şi Oslo.

Premiile Nobel se acordă celor care au lucrat pentru „binele omenirii”, după cum s-a exprimat cândva creatorul acestora, inventatorul, antreprenorul și omul de afaceri suedez Alfred Nobel.

Primele premii Nobel au fost acordate în 1901, la acea vreme, cinci laureaţi ai Premiului Nobel pentru Pace aflându-se în detenţie în momentul în care au primit distincţia.

Cea mai tânără câştigătoare este o activistă pakistaneză pentru drepturile omului. Avea 17 ani în 2014, când i-a fost decernat premiul, notează TVR Info.

Reamintim că, anual, Academia Suedeză primeşte câteva sute de propuneri de la foşti laureaţi, academicieni şi diverse organizaţii privind persoanele care şi-au adus contribuţia în mod semnificativ într-un anumit domeniu şi merită o astfel de distincţie.

Premiile Nobel sunt acordate în domenii precum chimie, fizică, medicină, psihologie, pace şi literatură.

Agenția ONU pentru refugiații palestinieni, Curtea Internațională de Justiție și secretarul general al ONU, Antonio Guterres, se numără printre favoriții de anul acesta ai Premiului Nobel pentru Pace.

Recompense financiare de peste un milion de dolari

Reamintim că, anul trecut, premiul Nobel pentru Medicină a fost decernat biochimistului de origine ungară Katalin Karikó şi imunologului american Drew Weissman pentru activitatea lor de dezvoltare a vaccinurilor mARN.

Anul acesta, premiile la fiecare categorie sunt însoţite de o recompensă financiară de 11 milioane de coroane suedeze (puţin peste 1 milion de dolari).

Potrivit nobelprize.org, Alfred Nobel a dorit ca, după moartea sa, întreaga sa avere să fie cheltuită pentru a premia persoanele care, în anul precedent, au adus beneficii omenirii.

 

Print Friendly, PDF & Email