26 mai 2024

GS NEWS

Ziar independent al românilor de pretutindeni!

Ofertă pentru reciclare: un leu în loc de 50 de bani pentru fiecare recipient. Campania durează până duminică, 12 mai

Vești bune pentru cei care au recipiente de reciclat! Până duminică, 12 mai, cei care aduc ambalajele pentru reciclat vor primi câte un leu pentru fiecare, în loc de 50 de bani, așa cum este în prezent.

Campania a început luni, 6 mai, a doua zi de Paște, și durează toată săptămâna, adică până duminică, 12 mai.

“Noua inițiativă face parte din angajamentul continuu de a susține practicile sustenabile și a pune la dispoziția clienților toate mijloacele pentru adoptarea unui stil de viață responsabil.

Cu o rețea de automate de colectare, disponibilă la nivel național în toate magazinele sale încă din anul 2021, compania a ajuns în prezent la un număr de 488 de guri colectoare.

Cel mai mare echipament de colectare separată a deșeurilor din România se află în parcarea magazinului Kaufland Barbu Văcărescu din București.

Acesta are șase guri de colectare și o capacitate de stocare temporară de 60.000 de ambalaje”, se arată într-un comunicat transmis de Kaufland, potrivit Jurnalul.ro.

“Clienții care aduc recipientele cu sigla “Ambalaj cu garanție” și scanează tichetul valoric și cardul de client la casa de marcat, primesc încă o dată valoarea tichetului, ca reducere în aplicația Kaufland Card.

Până duminică, 12 mai, clienții care aleg să returneze ambalajele eligibile SGR la orice magazin Kaufland pot beneficia de avantaje suplimentare.

După introducerea recipientelor, automatul eliberează un tichet valoric, pe care clientul îl poate folosi la cumpărăturile efectuate în aceeași perioadă, 6-12 mai, cu condiția să scaneze și Kaufland Card la casa de marcat.

Astfel, clienții primesc automat în contul de utilizator din aplicația Kaufland Card un voucher de reducere, cu valoare egală cu cea a tichetului folosit.

Voucherul din aplicație este valabil începând cu 23 mai 2024, în toate magazinele Kaufland România.

Valoarea acestuia diferă în funcție de numărul ambalajelor returnate, fiind echivalentă cu suma garanției recuperate prin tichetul valoric, cu o limită maximă de 50 de lei pentru fiecare utilizator”, se mai arată în comunicatul transmis de Kaufland.

Print Friendly, PDF & Email