11 septembrie 2024

GS NEWS

Ziar independent al românilor de pretutindeni!

Organizaţia Salvaţi Copiii lansează un proiect de reabilitare şi dotare a Maternităţii Polizu

Foto: Plai.ro

Organizaţia Salvaţi Copiii a anunţat miercuri debutul  proiectului “Cântec de leagăn pentru Polizu”, de reabilitare şi dotare a Maternităţii Polizu, considerat unul dintre “cele mai complexe proiecte de susţinere a sistemului medical din România”.

Acest proiect are ca scop modernizarea şi dotarea cu aparatură medicală performantă Secţia de Terapie Intensivă, Blocul Operator, Secţia Obstetrică Ginecologie 4 şi Secţia Neonatologie, costurile totale ridicându-se la peste 3.000.000 de euro

“Ultimele modificări de renovare în Blocul Operator şi Secţia ATI fiind realizate în urmă cu 40 de ani, este nevoie să fie refăcute toate circuitele şi modernizate spaţiile, astfel încât să ofere siguranţă pacientelor”, afirmă reprezentanţii organizaţiei, potrivit unui comunicat transmis de Agerpres.

Anual, medicii realizează aproximativ 3.200 de intervenţii în Blocul Operator, dintre care peste 1.200 sunt intervenţii majore, cu un grad ridicat de complexitate, precizează sursa citată. În Secţia de Terapie Intensivă şi Blocul Operator ajung anual aproximativ 5.000 de paciente pentru intervenţii chirurgicale complexe, de la sarcinile cu risc crescut până la patologii din sfera oncologică.

În decursul anului 2023, la Maternitatea Polizu au venit pe lume 321 de copii prematuri, 5,3% dintre ei la limita viabilităţii, iar cel mai mic prematur care a supravieţuit a avut la naştere 540 de grame, arată organizaţia.

“Modernizarea secţiilor, progresele tehnologice care implică echipamente performante şi proceduri delicate, salvatoare de viaţă, dublate de profesionalismul echipei medicale pasionate şi dedicate, sunt vitale pentru micuţii pacienţi şi pentru pacientele noastre. Schimbarea mediului şi oferirea unui spaţiu mai prietenos şi completarea echipamentelor deja existente vor susţine misiunea noastră de a fi aproape de marii şi micii pacienţi”, a declarat managerul spitalului, Daniela Oana Toader, conform sursei citate.

Preşedintele executiv al Organizaţiei Salvaţi Copiii, Gabriela Alexandrescu, a afirmat că programul de dotare a maternităţilor şi secţiilor de terapie intensivă neonatală este unul prioritar pentru organizaţie. “Am făcut muncă de pionierat în domeniu şi, după 14 ani, programul a devenit unul amplu, atât în comunităţile vulnerabile, cât şi în ceea ce priveşte întărirea capacităţii spitalelor în salvarea şi îngrijirea nou-născuţilor. Avem în medici cei mai buni parteneri şi astfel reuşim să sprijinim concret sistemul medical cu ceea ce este necesar, dar eforturile trebuie consolidate cu politici de sănătate coerente şi care să corecteze disparităţile”, a afirmat Gabriela Alexandrescu, citată în comunicat.

Campania de strângere de fonduri “Cântec de leagăn pentru Polizu” aduce împreună,  sub aceeaşi misiune 18 dintre cei mai cunoscuţi artişti din România (Adi Istrate, Alessandra, Alina Eremia, AMI, Andrei Bănuţă, Bianca Dragomir, Dayana, Florian Rus, Holy Molly, Iraida, Liviu Teodorescu, Mira, Nicole Cherry, Olivia Addams, Randi, Roxen, Theo Rose şi Yuka), din cadrul Global Records, pe o piesă care îndeamnă la empatie, grijă şi multă susţinere.

Toți cei care vor să ajute și sunt interesaţi se pot alătura campaniei “Cântec de leagăn pentru Polizu” printr-o donaţie de 2 euro lunar, la 8844, cu textul SALVEZ.

Print Friendly, PDF & Email