26 mai 2024

GS NEWS

Ziar independent al românilor de pretutindeni!

Parchetul European efectuează percheziții în Botoșani. Sunt vizate mai multe instituții publice, într-un dosar de fraudă cu fonduri europene

 

Parchetul European (EPPO), prin biroul din Cluj-Napoca, efectuează joi, 18 aprilie, percheziţii în judeţul Botoşani, la mai multe instituţii publice. Procurorii europeni fac cercetări într-un dosar ce vizează o fraudă de 160.000 de euro, care implică fonduri UE pentru stimularea capacităţii de angajare a tinerilor.

EPPO a anunțat joi, 18 aprilie, o serie de percheziţii ce au loc la locuinţa unui actual funcţionar public, la trei foşti funcţionari publici şi la domiciliile altor şase persoane care ar fi implicate în această activitate infracţională.

Procurorii Parchetului European au descins la sediul Agenţiei Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă (AJOFM) Botoşani şi la sediul unde activează cinci organizaţii care au primit granturi din fonduri europene.

De asemenea, vor fi aduse la sediul unităţii de Poliţie pentru audieri 20 de persoane, suspecţi şi martori.

Investigațiile procurorilor relevă că, în perioada 2018 – 2021, suspecţii au obţinut granturi legate de proiecte pentru sprijinirea tinerilor care caută un loc de muncă, efectuează stagii de practică sau urmează cursuri care să-i ajute la angajare.

Granturile au fost finanţate din Fondul Social European (FSE), suma totală obţinută fiind de 160.000 de euro, se mai precizează în comunicatul Parchetului European. 

Print Friendly, PDF & Email