
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, a anunțat că a sesizat Parchetul European în cazul achiziţiei microbuzelor electrice pentru elevi, după ce în cadrul ministerului au fost identificate o serie de „disfuncţionalităţi care ridică semne de întrebare cu privire la modul în care au fost utilizaţi banii europeni”. Anunţul a fost făcut de ministru luni, 8 decembrie, pe pagina sa de Facebook, marcând cel mai ferm pas de până acum în investigarea unui posibil mecanism supraevaluat de achiziţii derulate prin PNRR.
Controversele din jurul microbuzelor şcolare electrice au început în vară, atunci când Dragoş Pîslaru a anunţat trimiterea Corpului de Control pentru verificări, după o anchetă publicată de Reporter de Iaşi.
„Am decis să sesizez Parchetul European pe subiectul achiziției microbuzelor electrice pentru elevi.
De asemenea, voi dispune transmiterea către Departamentul pentru Lupta Antifraudă și Consiliul Concurenței a rezultatelor verificării realizate de Corpul de Control al ministrului Investițiilor și Proiectelor Europene.
Am luat aceste măsuri ca urmare a constatării mai multor disfuncționalități care ridică semne de întrebare cu privire la modul în care au fost utilizați banii europeni.
Apelul de proiecte cu titlul „Microbuze electrice pentru elevi” a fost gândit pentru a sprijini comunitățile locale și pentru a oferi copiilor din mediul rural un transport sigur, modern și prietenos cu mediul. Din păcate, analiza documentațiilor transmise de consiliile județene arată că modul de implementare a fost neuniform și lipsit de o coordonare centralizată.
În locul unui sistem integrat, cu achiziții centralizate și standarde unitare, fiecare județ a derulat proceduri separate, stabilind propriile caiete de sarcini, valori estimate și condiții de livrare.
În total, au fost 74 de achiziții derulate individual de către 40 de județe”, a anunțat Dragoș Pîslaru pe pagina sa de Facebook.
Diferențe uriașe de preț între județe
Reamintim că ancheta jurnalistică ridica semne de întrebare privind preţurile practicate. Potrivit sursei citate, Aveuro achiziţiona microbuze — în special modele Ford — pe care le carosase, costul total fiind sub 100.000 de euro per unitate. Acestea erau apoi livrate judeţelor la preţuri aproape duble.
Exemplele punctuale arată diferențe greu de justificat:
- Iași: 26 de microbuze achiziționate la prețul de 202.800 euro/bucata (fără TVA)
- Olt: record de 262.000 euro/microbuz
- Brașov: doar 743.000 lei (aprox. 150.000 euro) pentru același model
Concluzia reporterilor: la preţul plătit în Iaşi, judeţul ar fi putut achiziţiona 35 de microbuze, nu 26, dacă ar fi aplicat tariful obţinut de Braşov. Diferenţa ar echivala cu nouă microbuze „pierdute”, respectiv un cost suplimentar de aproximativ 54.000 euro per microbuz.
Aceste neconcordanţe au stat la baza deciziei ministrului Pîslaru de a sesiza Parchetul European, instituţie responsabilă cu investigarea fraudelor care afectează bugetul Uniunii Europene.
„Au fost identificate situații în care același tip de microbuz electric (16+1 locuri) a fost achiziționat, în județe diferite, la valori semnificativ variabile — între un minim de 99.000 euro și un maxim de 263.000 de euro per unitate, fără modificări tehnice care să justifice diferențele.
Au fost recepționate echipamente în afara termenilor de livrare, diferențele de preț variind uneori și până la de trei ori mai mult față de prețul cel mai mic.
Nu există justificări tehnice sau financiare care să acopere diferențele majore de cost.
Diferența semnificativă de preț pentru microbuze similare ridică suspiciuni de înțelegere între firme (preț de cartel), prețul nereprezentând o imagine reală a prețurilor practicate pe piață.
Deoarece ofertele de preț nu sunt fundamentate, acestea generează un potențial prejudiciu bugetar, reprezentând un indiciu de achiziție ineficientă sau neconformă prin prisma obligativității de respectare a principiilor de legalitate, eficiență și economicitate în utilizarea optimă a alocării / cheltuirii bugetului aferent PNRR și a bugetului național aferent.
Totodată, există diferențe între listele localităților beneficiare de microbuze electrice conform cererii de finanțare și localitățile care au primit în final microbuze conform proceselor verbale de predare/primire”, a mai precizat ministrul în postarea de pe pagina sa de
socializare.
Sesizarea către Parchetul European – un test pentru integritatea proiectelor PNRR
Decizia ministrului vine într-un moment în care România se află sub presiunea Bruxelles-ului de a implementa transparent şi eficient proiectele din PNRR. Orice suspiciune de supraevaluare, trucare a licitațiilor sau utilizare abuzivă a fondurilor europene ar putea afecta credibilitatea României în faţa Comisiei Europene și ar putea periclita finanţările viitoare.
Sesizarea transmisă EPPO reprezintă un semnal politic și administrativ important: că neregulile în ceea ce priveşte banii europeni nu vor fi trecute cu vederea, iar autorităţile centrale sunt dispuse să lase instituţiile de anchetă să clarifice situaţia.
Investigaţia Parchetului European ar putea stabili dacă diferenţele de preţ au o justificare contractuală sau tehnică sau dacă în spatele acestor valori se află un posibil mecanism de supraevaluare şi alocare preferenţială a contractelor.
Până la concluziile oficiale, cazul microbuzelor electrice rămâne unul dintre cele mai sensibile dosare privind utilizarea fondurilor PNRR — cu implicaţii financiare majore și cu un impact direct asupra comunităților școlare din întreaga țară.
„În lumina tuturor acestor aspecte, am dispus transmiterea tuturor constatărilor către instituțiile abilitate: Parchetul European, Departamentul pentru Luptă Antifraudă și Consiliul Concurenței.
Rolul lor este să verifice dacă diferențele de preț și modalitatea de utilizare a informațiilor minime obligatorii din ghid au fost simple erori administrative sau practici care afectează buna gestionare a fondurilor europene.
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene nu are rolul de procuror sau de judecător. Altfel spus, nu avem calitatea legală să dăm verdicte definitive ori să condamnăm potențiale încălcări ale legii.
Ce trebuie însă să facem la nivel administrativ este să învățăm din aceste situații și să aplicăm lecțiile pentru viitor. Vom lucra împreună cu ministerele de linie pentru ca viitoarele apeluri de proiecte europene să includă obligativitatea unei analize de piață solide, a unor prețuri de referință realiste și a unei coordonări mai eficiente între instituții.
România are nevoie de o administrație care funcționează unitar și responsabil. Banii europeni sunt bani publici, iar de folosirea lor corectă și transparentă depinde însăși modernizarea României.
Când vorbim de bani publici, nu ne permitem neglijență, improvizație sau lipsă de rigoare și nu voi tolera niciodată asemenea situații”, a conchis Pîslaru pe pagina sa de Facebook.