11 mai 2026

GS NEWS

Ziar independent al românilor de pretutindeni!

Partidul AUR pasează decizia la Cotroceni și stabilește condițiile pentru viitorul guvern

Captură video TVR Info

Prim-vicepreședintele AUR, Petrișor Peiu, a declarat uni, 5 mai, că inițiativa formării unui nou guvern depinde în acest moment de președintele Nicușor Dan, în contextul negocierilor politice care au urmat votului de marți asupra moțiunii de cenzură.

Petrișor Peiu a precizat că partidul AUR va adopta o poziție „principială” pe care să o pună în fața tuturor actorilor politici și este deschis să sprijine orice executiv care respectă un set clar de criterii, atât pe plan politic, cât și economic. De asemenea, Peiu a subliniat că direcția partidului va deveni mai clară în zilele următoare, pe măsură ce discuțiile evoluează, potrivit TVR Info.

În același timp, liderul AUR a respins categoric ideea unui guvern minoritar, considerând că un astfel de concept nu are fundament real: un executiv fără susținere parlamentară suficientă nu ar putea fi validat.

Peiu a mai precizat că formațiunea nu a primit încă o invitație oficială la consultări din partea președintelui. Totuși, liderul partidului, George Simion, a propus deja câteva direcții de negociere, iar AUR pregătește o listă de principii pe care intenționează să le prezinte tuturor actorilor politici implicați, potrivit TVR Info.

Print Friendly, PDF & Email