14 ianuarie 2025

GS NEWS

Ziar independent al românilor de pretutindeni!

Patinoarul Berceni Arena nu mai poate fi folosit din cauza unor „probleme tehnice”

Foto: Berceni Arena, Facebook

Inaugurat la sfârșitul lunii august 2024, adică în urmă cu patru luni, patinoarul de 10 milioane de euro din Berceni, se află în imposibilitatea de a fi folosit în acest moment, devenind impracticabil atât pentru agrement, cât și pentru competiții. Care este motivul oficial? Ei bine, potrivit răspunsului oferit Gazetei Sporturilor de primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, este vorba despre „probleme tehnice apărute la nivelul suprafeței de joc”, de vină fiind avariile de curent care ar fi afectat instalațiile de răcire ale structurii.

Patinoarul construit cu bani de la bugetul local a devenit inutilizabil încă din ultimele zile ale anului trecut, când n-a mai putut fi folosit nici măcar pentru agrement. Problemele au persistat, astfel că cele două meciuri oficiale de hochei programate acolo în startul anului au fost mutate în altă locație, relatează gsp.ro.

De altfel, surse autorizate contactate de GSP au confirmat că problema e legată de suprafață și că aceasta „pur și simplu s-a stricat. Ține de ei, de cei de la Sectorul 4, să o repare”.

Dar problemele nu sunt noi, ci ar fi survenit încă din luna decembrie, pe fondul numeroaselor vizite ale celor veniți acolo în grupuri mari, cu familii, copii, să patineze pentru relaxare. Gheața s-a deteriorat vizibil în mai multe locuri, iar patinoarul a intrat în perioadă de mentenanță, potrivit surselor citate de gsp.ro.

Reamintim că, înainte de Crăciun, Primăria Sectorului 4 anunțase programul patinoarului din perioada Sărbătorilor. Dincolo de zilele în care spațiul urma să fie închis, bucureștenii au avut surpriza neplăcută de a constata că nu pot patina în „Berceni Arena” conform programului stabilit inițial. În acest sens, au existat plângeri în serie pe pagina de Facebook „Patinoarul Berceni Arena”, unde oamenii se întreabă de ce patinoarul nu mai este deschis publicului.

Drept la replică al primarului Daniel Băluță: „Situația e una temporară, până la remedierea avariilor generate de fluctuațiile de curent”

Într-un drept la replică oferit Gazetei luni seara, Daniel Baluță, primarul S4, explică situația actuală a patinoarului, precum și circumstanțele producerii defecțiunilor. Băluță consideră că articolul informativ publicat de Gazeta a avut „o tentă discriminatorie” și că a fost îndreptat împotriva partidului pe care-l reprezintă, afirmații pe care publicația noastră le respinge.

Iată mesajul integral formulat de edilul primăriei de sector:

„Urmare a articolului “De necrezut! Patinoarul de 10 milioane € din București nu mai poate fi folosit, la nici 6 luni de la inaugurare: „S-a stricat suprafața!” » Primele consecințe: două meciuri anulate, sute de oameni nemulțumiți!”, publicat luni, 06 ianuarie 2025, 20:50 actualizat luni, 06 ianuarie 2025 21:29, pe site-ul www.gsp.ro, sub semnatura redactorilor Remus Dinu, Carmen Dumitru, pentru corecta și completa informare a opiniei publice, vă transmitem următorul drept la replică.

În calitate de primar al Sectorului 4 al Municipiului București, constat cu tristețe că articolul referitor la Patinoarul Berceni Arena transmite o vădită abordare discriminatorie, generată de apartenența la formațiunea politică din care fac parte, Partidul Social Democrat.

Astfel, pentru un primar social democrat nu există dreptul de a i se solicita și, implicit, de a exprima ulterior un punct de vedere referitor la activitatea administrației locale ce face obiectul articolului anterior menționat.

La fel cum, tot pentru un primar social democrat, nu există disfuncționalități/defecțiuni de natură tehnică, fluctuații de curent, care să genereze avarii ale componentelor instalațiilor de răcire aferente unei infrastructuri complexe, cum este cea a Patinoarului Berceni Arena.

În caz contrar, dacă ați fi intentionat să prezentați cu bună credință situația actuală a Patinoarului Berceni Arena, ați fi solicitat un punct de vedere din partea administrației locale, în intervalul normal de lucru și nu în timpul sărbătorilor legale, atunci când instrumentele online de comunicare ale instituției nu pot fi utilizate de către angajații instituției.

Pentru corecta informare a opiniei publice, vă comunic faptul că situația imposibilității utilizării Patinoarului Berceni Arena este una temporară, până la remedierea de îndată de către constructor a avariilor generate de fluctuațiile de curent produse la finalul lunii decembrie a anului trecut. Totodată, autoritatea locală desfășoară demersurile necesare pentru recuperarea prejudiciului cauzat de situația anterior menționată.

În speranța că, pe viitor, veți avea o atitudine corectă și nediscriminatorie la adresa autorității locale a Sectorului 4, pe care în calitate de primar social democrat o reprezint, vă asigur de întreaga disponibilitate a echipei Sectorului 4, în vederea documentării materialelor pe care intenționați să le redactați și să le publicați.

Cu stimă, primar Daniel Băluță”.

Reamintim și că patinoarul Berceni Arena a oferit acces gratuit doritorilor de patinaj în weekend-ul 29 noiembrie – 1 Decembrie, adică în minivacanța de Sfântul Andrei și Ziua Națională.

Patinoarul Berceni Arena, acces gratuit în weekend-ul 29 noiembrie – 1 Decembrie. Iată care este programul

Print Friendly, PDF & Email