16 ianuarie 2026

GS NEWS

Ziar independent al românilor de pretutindeni!

Persoanele fizice nu pot avea calitatea de furnizor de servicii sociale. Noul mecanism de finanțare va fi aplicat din 2027

Implementarea noului mecanism de finanțare a serviciilor sociale mai are de așteptat. O ordonanță publicată marți, 9 decembrie, prevede amânarea cu un an a termenelor stabilite prin Legea reformei în domeniul asistenței sociale, măsură justificată de rațiuni bugetare. Astfel, noile reguli urmează să intre în vigoare abia din 2027, și nu din 2026, cum era prevăzut inițial.

Actul normativ introduce și clarificări importante privind furnizorii de servicii sociale. Cea mai relevantă modificare vizează stabilirea expresă a faptului că persoanele fizice nu pot avea calitatea de furnizor. Statutul de furnizor este limitat exclusiv la persoane fizice autorizate (PFA-uri) și persoane juridice, eliminând orice ambiguitate existentă până acum.

Autoritățile susțin că această delimitare este necesară pentru a asigura un cadru de reglementare coerent, standarde unitare de calitate și un control mai riguros asupra modului în care sunt acordate serviciile sociale.

„Având în vedere semnalarea unor cazuri de acordare a serviciilor sociale de către persoane fizice care nu pot avea calitatea de furnizori de servicii sociale, conform prevederilor legale în vigoare, precum și a unor cazuri de persoane fizice care găzduiesc persoane vârstnice în vederea întreținerii și îngrijirii, situații care pot conduce la încălcarea gravă a drepturilor fundamentale ale acestora, fiind necesară corelarea cu prevederile Legii nr. 197/2012, cu modificările și completările ulterioare, conform cărora persoanele fizice nu pot obține calitatea de furnizor de servicii sociale, iar nerespectarea obligației de acordare a serviciilor sociale numai în baza licenței de funcționare constituie infracțiune și se pedepsește potrivit prevederilor art. 348 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările și completările ulterioare,

având în vedere riscul dezvoltării unui model de îngrijire în care o singură persoană fizică încheie contracte de întreținere, comodat sau închiriere cu mai multe persoane vârstnice, aflate în situații de vulnerabilitate extremă, fără protecție legală adecvată și fără garanții privind respectarea drepturilor fundamentale și excedând cadrul legal de acordare a serviciilor sociale,având în vedere identificarea unor necorelări în ceea ce privește unele trimiteri în cuprinsul Legii nr. 17/2000 privind asistența socială a persoanelor vârstnice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în forma republicată în luna ianuarie 2024, față de forma în vigoare în decembrie 2022, care pot conduce la interpretări eronate ale acesteia, în ceea ce privește evaluarea nevoilor persoanelor vârstnice și stabilirea contribuției lunare pentru serviciile sociale de care beneficiază,

ținând seama că elementele sus-menționate constituie premisele unei situații urgente și extraordinare care impun adoptarea de măsuri imediate în vederea stabilirii cadrului normativ adecvat, neadoptarea acestor măsuri cu celeritate putând avea consecințe negative asupra capacității administrative executive și asupra interesului public, reglementarea operativă neputându-se realiza pe calea procedurii obișnuite de legiferare ce presupune un orizont de timp ce depășește termenele pentru elaborarea bugetului pentru anul 2026,

luând în considerare faptul că, în absența unor reglementări care să asigure bază legală pentru fundamentarea bugetului destinat finanțării serviciilor sociale în anul 2026, peste 130.000 de persoane vulnerabile și aproximativ 16.500 de angajați care asigură furnizarea serviciilor sociale nu vor mai beneficia de resurse financiare pentru furnizarea de servicii sociale și plata salariilor personalului din aceste servicii sociale, generând alte situații de vulnerabilitate pentru a căror combatere vor trebui alocate resurse financiare suplimentare ce pot conduce și mai mult la majorarea dezechilibrului bugetar”, se precizează în Ordonanța de Urgență nr. 70 din  5 decembrie 2025, publicată în Monitorul Oficial nr. 1138 din 9 decembrie.

Print Friendly, PDF & Email