12 decembrie 2024

GS NEWS

Ziar independent al românilor de pretutindeni!

Premieră: Școala Gimnazială din Șeica Mare, Sibiu, devine prima școală din mediul rural care introduce uniformele școlare

Foto: Turnul Sfatului

Premieră: Școala din Șeica Mare va fi, în acest an școlar, prima școală din mediul rural care va introduce uniforma școlară. Directorul instituției speră ca elevii să înceapă cel de-al doilea modul purtând noua îmbrăcăminte, relatează Turnul Sfatului.

Demersuri pentru introducerea uniformei școale se fac de un an, dar acum s-au reușit primii pași, concret, spune profesorul Marius Popescu, directorul Școlii Gimnaziale din Șeica Mare.

„Uniforma a fost solicitată de către părinți. Au venit la mine și m-au întrebat dacă nu putem găsi ceva reprezentativ pentru școală. Mi s-a părut o idee foarte bună. Timp de un an de zile am căutat, ne-am interesat să putem ajunge la un cost minim care să nu fie nici foarte mare, dar să avem și calitate.

Inițial am găsit în Sibiu două firme care ne-au spus că ne vor face tricouri polo într-o singură culoare, dar după mai multe discuții am ajuns la concluzia că uniforma pe care ne-o dorim este cea pe care o vedeți în fotografii”, a declarat pentru directorul școlii pentru Turnul Sfatului.

În cele din urmă, unitatea de învățământ a găsit o firmă chiar din comuna Șeica Mare care va face vestele copiilor.

„Ne-am bucurat că am găsit această croitorie la noi în comună pentru că în același timp banii se întorc la noi. La ei vom face acele veste și urmează ca părinții să achiziționeze cămășile, pantalonii, respectiv fustele”, a mai spus directorul Marius Popescu.

Cât costă uniforma

Potrivit directorului, uniformele vor costa în jur de 150 de lei și vor avea uniforme elevii de la pregătitoare și până în clasa a VIII-a.

Introducerea uniformei va rezolva și o altă problemă, din cauza căreia, copiii fără posibilități financiare au de suferit. De altfel, directorul menționează că în urmă cu o zi o fată însoțită de mama ei, ambele dintr-un sat vecin unde este și acolo o școală condusă de el, au venit în biroul lui să-i ceară ajutor în legătură cu bursa socială, iar fetița i-a ridicat și altă problemă.

„Mi-a spus fata că râd copiii de ea că nu are cu ce să se îmbrace, dar că nu are de unde că sunt cinci frați în familie și dacă nu aș putea să o ajut cu haine. Când i-am spus de uniformă s-a bucurat foarte mult că nu va mai fi marginalizată. Atunci am știut că facem un lucru bun care va rezolva probleme legate de bullying, de educație, de atitudinea și respectul copiilor la adresa școlii”, a mai spus directorul școlii din Șeica Mare.

La Școala Gimnazială Șeica Mare învață peste 350 de copii iar directorul speră ca până va începe modulul al doilea, copiii acestei școli să aibă uniformă.

Totodată, profesorul Marius Popescu explică și faptul că demersul nu este unul obligatoriu, 86% dintre părinți au fost însă de acord cu el: „Nu este ușor. Vă spun sincer este foarte greu să duci la capăt o astfel de provocare. 14% dintre părinți s-au abținut și nu vreți să știți ce mi-am auzit. Sunt numit dictator și toate cele, dar eu spun că merită. Nu-i oblig pe părinți. Cine nu vrea uniformă, nu va avea”.

Print Friendly, PDF & Email