Președintele Nicuşor Dan: „Românii o duc mai rău, 2026 va fi dificil, dar din 2027 există speranțe pentru economie”

Președintele Nicuşor Dan a declarat duminică, 16 noiembrie, într-o intervenție la România TV, că situația economică a românilor s-a înrăutățit în ultimele șase luni, iar inflația de 10% face viața tot mai dificilă pentru cei aflați la limita resurselor. „Pentru mulți români, în special pentru cei care trăiesc la limită, această creștere a prețurilor este foarte dificilă”, a subliniat șeful statului.
Președintele Nicuşor Dan a explicat și contextul economic mai larg: „Pe de altă parte, noi, ca societate, am fost nevoiți să luăm niște măsuri pentru că România a fost împrumutată de fonduri de investiții și bănci. Aceștia ne-au avertizat: «nu reduceți deficitul, unii dintre noi se vor retrage, alții ne vor împrumuta mai scump». Astfel, intram într-un cerc vicios și riscăm o inflație de 20-30%.”
Totodată, șeful statului a mai precizat că 2026 va fi, de asemenea, un an dificil, însă există optimism pentru viitor. Din 2027, mai exact.
„Intram într-un cerc vicios şi consecinţa era că nu aveam o inflaţie de 10%, puteam avea o inflaţie de 20-30% în momentul în care firme, bănci, investitori s-ar fi retras din România.
Era nevoie de nişte măsuri care să fie luate într-un termen scurt. Că poate o parte din astea puteau să fie făcute altfel, asta e un calcul pe care tot timpul economiştii şi oamenii preocupaţi de asta îl fac.
Cert este că trebuia să se întâmple ceva. Trebuie să ne uităm şi cu speranţă la viitor. Economia românească are nişte oportunităţi, o să mai avem 2026, care o să fie dificil, dar din 2027 există toate speranţele de creştere pentru economia românească”, a transmis preşedintele la România TV.
Mai mult decât atât, impactul inflației se resimte direct în bugetele familiilor, afectând cheltuielile zilnice, economiile și capacitatea de a face față unor situații neprevăzute. Nicuşor Dan a făcut apel la autorități să mențină măsurile de sprijin pentru categoriile vulnerabile, pentru a atenua efectele crizei economice.

