12 decembrie 2024

GS NEWS

Ziar independent al românilor de pretutindeni!

Primăria Municipiului Tulcea: S-a lansat prima aplicaţie IT pentru turiști

Foto: Agerpres

Joi, primăria municipiului Tulcea a lansat prima aplicaţie IT pentru persoanele care vin să viziteze oraşul şi vor să vadă obiectivele turistice de interes local şi judeţean, aceasta fiind a doua de acest fel funcţionabilă parţial în judeţ.

Aplicaţia IT a autorităţii locale a fost realizată de Organizaţia de Management al Destinaţiei (OMD) Tulcea, survine lansării brandului “Tu şi Tulcea”, desfăşurată în luna aprilie, cuprinde în prezent 200 de profile, prezintă 34 de atracţii din judeţ, 94 de unităţi Horeca din oraşul Tulcea şi 29 de evenimente active.

“Tu şi Tulcea este modul profesionist în care Tulcea îşi propune să facă turism. Este modul prin care oraşul de la porţile Deltei devine o destinaţie turistică în sine, în măsură să ofere motive suplimentare de a petrece timp aici celor care ne vizitează. Este felul în care comunicăm, aliniat şi coerent, şi în care împreună suntem mult mai mult decât suma tuturor”, a declarat, în timpul conferinţei de presă, primarul Ştefan Ilie, potrivit unui comunicat Agerpres.

Managerul OMD Tulcea, Alexandru Filip, a afirmat că aplicaţia IT este  acum disponibilă pe dispozitivele mobile care folosesc sisteme Android şi IOS, în limba română, şi că este în plină dezvoltare.

Creatorul brandului “Tu şi Tulcea”, Mugur Pătraşcu, a scos în evidență necesitatea implicării comunităţii, astfel încât oraşul să nu mai fie “un debarcader” pentru vizitatorii Deltei.

Print Friendly, PDF & Email