Primarul Capitalei: Municipalitatea trebuie să înlocuiască locurile de joacă în parcurile administrate de ALPAB
Municipalitatea trebuie să înlocuiască locurile de joacă în parcurile administrate de Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti (ALPAB), a spus edilul general al Capitalei, Nicuşor Dan.
“Tocmai am dat drumul la unul din locurile de joacă, noi avem 47 cu totul. Din aceste 47 făcuserăm deja 20. Suntem într-un lot de 22 noi, din care am făcut cinci, până la sfârşitul anului o să avem 14. Sunt, după cum vedeţi, multe dintre ele sunt cu elemente naturale, da, deci, sunt aşa cum spun specialiştii că trebuie să fie, pentru ca copiii să aibă interacţiunea cea mai normală cu ele şi de asemenea, o noutate faţă de fostele locuri de joacă este că tartanul este dintr-o piesă, dintr-o bucată compactă şi nu mai apar denivelările între bucăţelele de tartan, cum erau înainte. Lucrurile de joacă n-au mai fost schimbate de 14-15 ani (…), e nevoie să le schimbăm pe toate. Aşa cum am spus, am făcut 20. Avem un contract pentru 22, din care avem finanţare şi o să facem 14 anul ăsta”, a spus Nicuşor Dan, în cadrul unei declaraţii de presă, în Parcul Regele Mihai I, despre modernizarea locurilor de joacă în parcurile administrate de ALPAB, potrivit Agerpres.
Primarul preconizează că trei locuri de joacă din Parcul Carol vor fi deschise în aproximativ o lună.
“În acest lot de 14 urmează foarte curând Parcul Carol. Acolo (…) trei locuri de joacă sunt închise demult şi (…) urmează probabil că într-o lună o să fie gata”, le-a răspuns Nicuşor Dan jurnaliştilor care l-au întrebat în ce parcuri mai sunt locuri de joacă nemodernizate.
În legătură cu locurile de joacă închise la finalul anului 2022 de ANPC, el a precizat că modernizarea lor durează, pentru că trebuie făcută achiziţie publică.
În altă ordine de idei, el a anunţat că din 15 octombrie vor începe reparaţiile la malurile lacului din Parcul Regele Mihai I.