16 octombrie 2024

GS NEWS

Ziar independent al românilor de pretutindeni!

Primarul Dominic Fritz: În Timişoara vor ajunge mai multe delegații oficiale în perioada următoare

Foto: Agerpres

Vineri, primarul Dominic Fritz a declarat că Timişoara va fi săptămâna viitoare gazdă a mai multor delegaţii oficiale străine  care sunt interesate de evenimentele desfăşurate în cadrul programului oficial Timişoara Capitală Europeană a Culturii, fiind un moment important  care va pune astfel,  din nou, Timişoara pe harta culturală şi diplomatică internaţională.

Mai exact, un şef de stat şi peste 60 de diplomaţi şi înalţi oficiali vor ajunge în   Capitala Culturală, în mai puţin de o săptămână, iar vizitele vor culmina cu prezenţa preşedintelui Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, în perioada 25-26 mai.

Totodată, primarul Dominic Fritz se va afla într-o vizită oficială de promovare a Timişoarei 2023 în Portugalia, în perioada 22-23 mai, potrivit unui comunicat transmis de Agerpres.

“Urmează câteva zile foarte intense pentru Timişoara, când atenţia oficialităţilor şi a presei din Europa va fi din nou aţintită asupra noastră. Sunt extrem de onorat să primesc la Timişoara, într-un timp aşa de scurt, peste 60 de diplomaţi, parlamentari, înalţi oficiali străini. Suntem în faţa unei vizite istorice pentru Timişoara: prima vizită a unui preşedinte al Germaniei şi după foarte, foarte mulţi ani prima vizită a unui şef de stat străin. Este şansa pe care titlul de Capitală Culturală ne-o dă, de a arăta Europei povestea Timişoarei multiculturale, inovative şi curajoase. Este anul în care trebuie să profităm de vizibilitatea internaţională a Timişoarei pentru a repoziţiona oraşul pe harta Europei şi pentru a schimba percepţia asupra României”,

Duminică, primarul Dominic Fritz va întâmpina delegaţia compusă din diplomaţi din peste 35 de state din întreaga lume, acreditaţi la Bucureşti – ambasadori, consuli, ataşaţi culturali – la Cazarmă U, unde se desfăşoară una dintre cele mai mari expoziţii de artă contemporană din programul TM2023.

Vizita este organizată de Ministerul Afacerilor Externe şi cuprinde principalele obiective ale oraşului şi o parte din expoziţiile reprezentative ale bogatei oferte culturale a anului 2023: Bienala “Art Encounters: My Rhino is not a Myth”, expoziţiile Adrian Ghenie – “Corpul Imposibil” şi “după SCULPTURĂ/ SCULPTURĂ după” de la Cazarmă U se găsesc pe agenda vizitei.

Luni şi marţi, primarul Dominic Fritz se va afla în Portugalia pentru a promova Timişoara 2023, împreună cu Romanian Chamber Orchestra. Va fi prezent în oraşul înfrăţit Porto şi la Lisabona, unde sunt programate întâlniri cu reprezentanţi ai autorităţilor portugheze, personalităţi culturale, jurnalişti, membri ai corpului diplomatic, membri ai comunităţii româneşti.

Miercuri şi joi, Primăria Municipiului Timişoara va primi vizita unei delegaţii a Parlamentului Regional, regiunea Wielkopolska, Polonia, alcătuită din parlamentari şi reprezentanţi ai Biroului de Cooperare Internaţională şi Biroului de Cultură din cadrul Preşedinţiei Regiunii Wielkopolska, Polonia. Obiectivele vizitei vizează în principal discutarea modalităţilor de reajustare a politicilor culturale în context contemporan, modul în care au decurs pregătirile pentru preluarea titlului de Capitală Culturală Europeană, cum decurge implementarea şi care sunt beneficiile, dar şi responsabilităţile pe care le implică gestionarea unui program atât de complex.

Joi şi vineri, preşedintele federal al Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, va fi prezent la Timişoara, în urma invitaţiei făcute de Preşedinţie, Forumul Democrat al Germanilor din România şi primarul Dominic Fritz. Înaltul oaspete german va participa la un concert al Filarmonicii Banatul şi va vizita expoziţia de la Cazarmă U. Vineri, Preşedintele Germaniei va vizita Timişoara împreună cu primarul Dominic Fritz.

Print Friendly, PDF & Email