Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, despre cel mai nou drum din Capitală: „Va fi gata în septembrie, dar va fi gâtuit”
Drumul Valea Largă din Sectorul 6 al Capitalei va fi gata în luna septembrie, așa cum se anunțase, dar, din cauza unor conducte de termoficare care nu au putut fi relocate la timp, drumul va fi “gâtuit” momentan la o singură bandă pe sens, la intersecția cu Bulevardul Timișoara.
„Foarte mulți dintre dumneavoastră mă întrebați când se vor finaliza lucrările la Drumul VALEA LARGĂ, dacă ne ținem de termenul asumat, luna septembrie.
Da, ne ținem. Din păcate, cu un asterics, care nu ni se datoreaza. Lucrările care țin exclusiv de noi se vor finaliza în septembrie iar în octombie totul va fi pus la punct, inclusiv mobilier stradal și arbori. Daca va fi cald în octombrie, vom planta arborii în noiembrie sau în decembrie”, a scris primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, pe pagina sa de Facebook.
Totuși, din păcate, lucrarea nu va fi complet finalizată, „se va gâtui, cel puțin pe un sens, în capătul dinspre bd. Timișoara, din cauza PMB. Este nevoie să deviem niște conducte Termoenergetica, noi punem banii, facem proiectul și lucrarea, tot, dar ei trebuie se semneze. Și nici măcar atâta lucru nu se obosesc să facă, în stilul caracteristic. Se va gâtui, până Primarul General va semna și apoi cât va mai dura lucrarea…
Peste un an de zile am fost în discuții cu Termoenergetica să ne dea soluția de deviere și prin aprile 2024 s-a finalizat soluția și a fost depusă documentația la PMB pentru autorizare. A tecut de toate direcțiie avizatoare din PMB, iar din data de 16 iulie 2024 este tot dosarul complet, la Cabinetul domnului Primar General, așteptând, cuminte, semnătura. Când va veni, va veni. Que sera, sera. Oricum, intenționez să o dăm circulației, chiar daca va fi gâtuită pe un sens”, a mai explicat primarul Sectorului 6.
Despre ce probleme vorbește primarul Sectorului 6
Potrivit lui Ciprian Ciucu, vor mai fi probleme, dar vor fi rezolvate. Totuși, primarul consideră că este bine să vorbească despre acestea.
„Nici în cele mai negre gânduri, atunci când am decis să ne apucăm să facem acest drum, la sfârsitul anului 2020, nu ne imaginam că PMB nu va avea măcar canalizarea finalizată pe Tronsonul 4 al Prelungirii Ghencea. Acela era un proiect matur, noi nu avem nimic inițiat.
Care e problema? Logic, canalizarea pe care noi am executat-o (lucrări de amploare cu bazin imens de retentie, cu protectie de apeducte etc) ar trebui să se verse în Prelungirea Ghencea. Dar, P. Ghencea nu are canalizare. Iar la cum s-a mișcat PMB pe P. Ghencea… Dumnezeu cu mila. Nimeni nu se mai hazardeaza să înainteze vreun termen. Au atribuit contractul, acum e iar în proiectare…
Dar nu putem lăsa V. Largă fără canalizare, așteptând după PMB. Suntem, totuși, în Capitala țării. De aceea, am dat în lucru, încă de la sfârșitul anului trecut o soluție alternativă. Greu a fost până a fost găsită și proiectată, dar o avem! Vom mări canalizarea pe dumul Valea Doftanei, vom reface și drumul.
Dar, în acestă toamnă, când vin ploile vor veni, da, se va strânge apă iar eu îmi voi lua înjurăturile meritate de altul. Dar doar în toamna asta, pentru că până vara viitoare, vom avea canalizarea executată.
V. Largă este un proiect mare, cu un bazin de retenție imens, cu două protecții de apeducte (una este gata!), cu deviere de rețea Termoenergetica, cu patru benzi si piste de bicle și cu trotuare largi. Dar va fi gata la timp! Cel puțin partea care ține de noi!”, a precizat Ciprian Ciucu pe pagina sa de Facebook.