5 decembrie 2023

GS NEWS

Ziar independent al românilor de pretutindeni!

Primul muzeu din România al fotbalului va fi deschis de Noaptea Muzeelor

Muzeul Fotbalului va fi deschis în noaptea de sâmbătă, 13 mai, de Noaptea Muzeelor. Vizitatorii vor descoperi colecţii speciale dedicate marilor jucători, de la Maradona şi Ronaldo, până la Hagi şi Gică Popescu, potrivit news.ro.

În Centrul Vechi din Bucureşti, pe Gabroveni 24, cele mai faimoase cluburi româneşti sunt reprezentate cu istoria şi poveştile lor, iar fotbalul se deschide spre copii şi tineri cu exponate speciale în Muzeul Fotbalului.

„Echipa Nopţii Muzeelor este foarte încântată de prezenţa în premieră la Noaptea Muzeelor a Muzeului Fotbalului din Bucureşti. Ne bucurăm mai ales pentru că vorbim despre un muzeu cu o gândire curatorială interesantă şi modernă, dar şi pentru că abia aşteptăm să vedem obiecte şi echipamente care aparţin unor echipe de fotbal cu care am crescut şi pe care continuăm să le susţinem, cu nervi, energie, bucurie, dezamăgire, speranţă”, au declarat reprezentaţii evenimentului Noaptea Muzeelor 2023.

Muzeul Fotbalului, o iniţiativă privată 100%, are program special de Noaptea Muzeelor, de la ora 20:00 până la 2 dimineaţa. Biletul costă doar 20 de lei.

Cu ocazia acestui eveniment, vizitatorii vor putea intra în Romanian Room, Experience Room, International Room şi Interactive Room.

Print Friendly, PDF & Email