Proiect pentru amenajarea unei grădini publice, pe Aleea Romula, aprobat de Consiliul Local Sector 2
Miercuri, Consiliul Local al Sectorului 2 a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru proiectul amenajării unei grădini publice pe Aleea Romula nr. 22-34.
Valoarea totală a proiectului este de 16,5 milioane lei, TVA inclus, potrivit unui comunicat transmis de Agerpres.
Potrivit informațiilor din documentaţia ataşată, zona cuprinsă între Aleea Sucidava – Aleea Arubium – Aleea Porolissum – Aleea Sargetia – Aleea Tibiscum – Aleea Dinogetia – Aleea Romula – Aleea Capidava – Aleea Buridava – Aleea Cumidava – Aleea Argedava este considerată “săracă” în locuri de joacă pentru copii şi spaţii verzi sau zone de relaxare. De asemenea, Primăria Sectorului 2 a primit în ultimii ani numeroase solicitări ce avea ca scop amenajarea unor astfel de zone.
Terenul are o suprafaţă de 5.000 mp. În prezent este privat, dar se doreşte exproprierea lui. Durata de execuţie a obiectivului ar trebui să fie de 12 luni.
Proiectul are ca scop revitalizarea acestui teren, “transformându-l dintr-un loc abandonat şi neglijat într-un spaţiu verde activ, care va servi ca zonă de recreere şi sport, cât şi ca punct de atracţie estetică şi de întâlnire comunitară”. Grădina va oferi loc de joacă pentru copii şi echipamente de fitness urban de tip Calisthenics.