Proiectul grațierii, respins de Comisia Juridică din Camera Deputaților
Decizie importantă luată de deputații din Comisia Juridică! Această comisie din Parlamentul României a respins în unanimitate proiectul de lege pentru graţierea unor pedepse şi a unor măsuri educative privative de libertate. Raportul comisiei urmează să fie dezbătut în plenul de miercuri al Camerei Deputaților, care are rol de for decizional, potrivit Agerpres.
Proiectul prevede că se graţiază în întregime pedepsele cu închisoare de până la 5 ani. Proiectul a fost iniţiat de Guvernul Grindeanu în anul 2017 şi a fost adoptat în acelaşi an de Senat.
Săptămâna trecută, PSD a anunţat că a decis respingerea proiectului de lege privind amnistia şi graţierea în sesiunea extraordinară a Parlamentului.