9 septembrie 2024

GS NEWS

Ziar independent al românilor de pretutindeni!

Protest la Primăria Capitalei pentru Parcul IOR

Foto: Agerpres

Joi, aproximativ 200 de persoane au participat la un miting  ce a fost organizat de PSD Sector 3 în faţa Primăriei Capitalei, solicitând demersuri ce au avut ca scop recuperarea celor 12 hectare retrocedate din Parcul IOR.

Mai cu seamă, la protest au fost prezenţi primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, secretarul general adjunct al Guvernului, Adrian Ţuţuianu, viceprimarul Sectorului 3, Elena Petrescu, consilieri generali sau locali ai PSD.

Protestatarii au scandat “Vrem parcul înapoi” şi au afişat pancarte cu mesajele: “Nicuşor susţine mafia retrocedărilor”, “Nicuşor tace pentru un plicuşor”, “Nicuşor, lasă plicuşorul de la madam Cocor”, “Nicuşor a amanetat Parcul IOR”, “PMB, 2022: ‘IOR n-a fost parc’. Ruşine să vă fie!”, potrivit unui comunicat Agerpres.

Unii participanţi la protest i-au reproşat primarului general, Nicuşor Dan, “lipsa de implicare” şi faptul că nu discută cu primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, pentru o abordare comună în vederea recuperării Parcului IOR. Alţii s-au declarat nemulţumiţi de mai multe aspecte legate de activitatea actualei administraţii, inclusiv faptul că a fost înjumătăţită indemnizaţia pentru persoane cu dizabilităţi sau că nu au fost continuate proiectele fostei administraţii.

Primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, a declarat că protestul este menit să îl sensibilizeze pe Nicuşor Dan să acţioneze în instanţă în vederea anulării deciziei de retrocedare a celor 12 hectare în Parcul IOR. Negoiţă a subliniat că acesta este primul protest la care participă, dezamăgit fiind de faptul că edilul general a promis în urmă cu opt luni că face demersuri, dar a amânat acest lucru. El a subliniat că Primăria Sectorului 3 a făcut “toate demersurile necesare” şi s-a “luptat cu toată lumea, inclusiv cu Primăria Generală”, pentru recuperarea Parcului IOR.

Print Friendly, PDF & Email