14 iunie 2024

GS NEWS

Ziar independent al românilor de pretutindeni!

RetuRO: Ambalajele de plastic fără dop sau capac atașat de recipient se pot returna și după 3 iulie. Ce mai trebuie să știm

Foto: RetuRO

 

Vești bune! RetuRO anunță că ambalajele de plastic fără dop sau capace atașate de recipient se mai pot returna și după data 3 iulie, potrivit unui comunicat al organizației administrează de altfel Sistemul de Garanţie-Returnare (SGR).

 

„Directiva UE privind plasticul de unică folosinţă, transpusă în legislaţia din România prin Ordonanţa de Guvern nr. 6/2021, care prevede data de 3 iulie 2024 ca termen de la care se introduc pe piaţă doar tipuri de recipiente de băuturi care respectă cerinţa de a avea dopurile şi capacele ataşate în timpul etapei de utilizare, nu aduce modificări în modul de returnare a ambalajelor de către consumatori în cadrul SGR.â

Din punct de vedere tehnic, aparatele RVM pentru colectare automată sunt setate pentru a recunoaşte şi a accepta recipiente cu sau fără dop. În ceea ce priveşte colectarea manuală, criteriile de acceptare rămân aceleaşi. RetuRO le reaminteşte consumatorilor că recipientele returnate nu trebuie să fie deformate, să aibă codul de bare şi simbolul ‘Ambalaj cu Garanţie’ vizibile pe ambalaj şi să fie golite de conţinut”, se arată într-un comunicat al RetuRO transmis de Agerpres.

Așadar, potrivit RetuRO, ambalajele colectate de la consumatori, fie prin RVM-uri, fie prin colectare manuală, sunt trimise în centrele de numărare şi sortare, unde trec printr-o serie de sisteme de scanare pentru a recunoaşte apartenenţa recipientului la SGR. Ulterior, acestea sunt direcţionate către fabricile de reciclare, unde sunt transformate în materii prime secundare, utilizate pentru a produce noi ambalaje.

Directiva UE privind plasticul de unică folosinţă va contribui şi la îndeplinirea obiectivului de dezvoltare durabilă nr. 12 al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), de asigurare a unor modele de consum şi de producţie durabile, care este parte a Agendei 2030 pentru dezvoltare durabilă, adoptată de Adunarea Generală a ONU la 25 septembrie 2015.

 

Print Friendly, PDF & Email