18 aprilie 2026

GS NEWS

Ziar independent al românilor de pretutindeni!

Rheinmetall, gigantul german din industria apărării, cumpără peste 70% din acțiunile Automecanica Mediaș

Rheinmetall, gigantul german din industria apărării, cumpără peste 70% din acțiunile Automecanica Mediaș. După achiziție, compania se va numi Rheinmettal Automecanica.

 

Colosul german din industria militară, Rheinmetall, face o „achiziție strategică în România: Rheinmetall achiziționează pachetul majoritar de acțiuni ale producătorului de vehicule militare Automecanica Mediaș SRL”, potrivit anunțului companiei germane pe site-ul oficial.

Rheinmetall preia prin intermediul Rheinmetall Landsysteme GmbH un pachet de 72,5% din acţiunile producătorul român de vehicule Automecanica Mediaş, care urmează să devină Rheinmetall Automecanica SRL.

Compania germană mai operează unități de producție în Ungaria și Lituania, în România estimând ca vânzările anuale să fie de aproximativ 300 de milioane de euro.

 

Rheinmetall a încheiat, în 2023, un contract de 328 de milioane de euro cu statul român, care prevede modernizarea sistemelor de apărare antiaeriană a ţării. Colaborarea dintre Rheinmetall și Automecanica a început în 2022, cele două companii unindu-și forţele pentru a opera o unitate de întreţinere şi reparaţii pentru vehicule militare în Satu Mare.

„Includerea Automecanica Mediaş în familia Rheinmetall marchează o etapă importantă în strategia noastră de consolidare a prezenţei Grupului în Europa Centrală, care, la rândul său, contribuie la întărirea capacităţilor defensive ale UE şi NATO pe flancul estic al Europei”, declară Armin Papperger, directorul executiv al Rheinmetall, potrivit comunicatului de presă transmis de Rheinmetall.

Automecanica are o istorie de peste 80 de ani

Automecanica a fost fondată în timpul celui de-al doilea Război Mondial, în 1941, sub denumirea „Atelierele de Stat pentru Aeronautică Mediaș” pentru ca, 21 de ani mai târziu, în 1961, compania să se reorienteze către producția de vehicule.

În prezent, Automecanica Mediaș produce: trailere, autobuze electrice, autobasculante, cisterne, autogunoiere, containere, panouri fonice etc.

De altfel, Automecanica a expus în octombrie 2023, la Busworld Europe, cea mai mare expoziție internațională din domeniul autobuzelor și autocarelor, un prototip de autobuz electric produs în România.

„Autobuzul prezintă toate caracteristicile tehnice pe care producătorii de top din acest domeniu le-au lansat pe piață.

Producerea lui în România va stimula dezvoltarea pe orizontală și a altor companii și vine în întâmpinarea conceptului european de transport verde cu un înalt grad de calitate și eficiență energetică și cu o atenție specială pentru design-ul urban de avangardă.

Familia de autobuze din portofoliul Automecanica conține toată gama de lungimi de la 6 la 18 metri”, a precizat Andrei Scobioala, președintele companiei Automecanica Mediaș, la acea vreme.

Print Friendly, PDF & Email