10 mai 2026

GS NEWS

Ziar independent al românilor de pretutindeni!

România va fi reprezentată de 11 tineri la Campionatul European de Securitate Cibernetică din Polonia

România va fi reprezentată de o echipă formată din 11 tineri pasionați de securitate cibernetică la Campionatul European de Securitate Cibernetică (European Cyber Security Challenge – ECSC 2025), care va avea loc la Varșovia, în această toamnă, transmite Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC), organizatorul principal al selecției naționale.

DNSC anunță luni, 18 august, într-o postare pe pagina de Facebook, că echipa ce va reprezenta România este formată din: 4 elevi de liceu, 4 studenți si 3 profesioniști din domeniul IT.

În ceea ce privește selecția finală, aceasta a fost realizată în urma unui bootcamp de pregătire intensă desfășurat la Bran, între 9 și 13 august 2025.

Tabăra de antrenament a fost organizată de DNSC, în parteneriat cu Serviciul Român de Informații (prin Centrul Național Cyberint), Asociația Națională pentru Securitatea Sistemelor Informatice (ANSSI) și companiile Orange România, Bit Sentinel și CyberEDU.

Probe complexe

Pe parcursul celor patru zile, participanții au trecut prin probe complexe de tip Jeopardy și Attack & Defense, provocări avansate aliniate la cerințele competiției europene, sesiuni de lucru în echipă, colaborare și testare a abilităților tehnice, mai transmite DNSC.

Cei 11 tineri au fost selectați din lotul lărgit al României, format pe baza performanțelor obținute la Olimpiada de Securitate Cibernetică, Unbreakable Romania și Campionatul Național de Securitate Cibernetică, potrivit DNSC.

Print Friendly, PDF & Email