26 mai 2024

GS NEWS

Ziar independent al românilor de pretutindeni!

S-a lansat sesiunea de finanțare 2024 – „București 565. Conexiuni urbane”. Cine poate beneficia de sprijin financiar nerambursabil

Primăria Capitalei a lansat un nou program de susținere financiară nerambursabilă destinat sectorului creativ. Astfel,  operatorii culturali pot depune propunerile de proiecte până pe 9 mai 2024. 
Sesiunea de finanțare 2024 – „București 565. Conexiuni urbane” marchează cei 565 de ani de la prima atestare documentară a Bucureștiului. În cadrul acestui proiect, sunt eligibile pentru finanțare proiectele culturale ce implică activități artistice care promovează accesul la cultură, implicarea comunității, diversitatea și incluziunea socială și care se încadrează în următoarele domenii: educație prin cultură și artă comunitară, proiecte interdisciplinare și colaborative, proiecte culturale incluzive și sociale.
Bugetul total al proiectului este de 1,5 milioane de lei, valoarea maximă a sprijinului financiar ce poate fi acordat în cadrul acestei sesiuni fiind de 70.000 lei/proiect.
Cei care sunt interesați de obținerea acestei finanțări nerambursabile pot trimite propunerile până pe 9 mai 2024.
Vor fi acordate finanțări nerambursabile pentru proiecte culturale ce se vor desfășura exclusiv în București, în perioada cuprinsă între data semnării contractului de finanțare și data de 31 octombrie 2024.
Regulamentul pentru acordarea finanțărilor nerambursabile, Ghidul aplicantului și Anexele solicitate sunt disponibile pe https://arcub.ro/…/2024-2/regulament-anexe-calendar/.
Print Friendly, PDF & Email