Săptămâna Patimilor în Coaliție: fiecare pasează „crucea” ca într-un amical, se spală pe mâini de guvernare și ține post de negocieri până pe 20 aprilie. Cine este Iuda?

Coaliția de guvernare pare să fi intrat oficial în propria „Săptămână a Patimilor”, unde fiecare partid își duce crucea pe cont propriu, în timp ce responsabilitatea guvernării este pasată discret de la unul la altul. Negocierile au intrat la „post negru” până pe 20 aprilie, iar în culise se fac calcule, se pregătesc trădări și se caută vinovați. În acest peisaj familiar, întrebarea nu mai este dacă urmează ruptura, ci… cine joacă rolul lui Iuda.

Dacă cineva mai avea dubii, liderii coaliției le-au risipit rapid: până pe 20 aprilie nu se mai întâlnesc deloc. Practic, într-o perioadă în care ar trebui să stingă incendiul, au ales varianta clasică — îl lasă să ardă și revin după sărbători să vadă ce a mai rămas.

20 aprilie – ziua Judecății de Apoi pentru Guvern

Data de 20 aprilie se anunță momentul adevărului. Dacă PSD decide să iasă de la guvernare, există două variante, fiecare cu potențialul ei de haos:

• retragerea miniștrilor, care ar transforma Executivul într-un guvern interimar, bun de ținut locul până se hotărăște cine mai vrea să guverneze;
• sau varianta mai directă: moțiunea de cenzură, adică apăsatul butonului de „reset” politic.

AUR a anunțat că depune moțiune de cenzură, dar fără grabă — în luna mai, după ce apar niște date economice. Până atunci, scena e liberă pentru PSD să decidă dacă vrea să joace rolul principal sau doar să privească din sală cum cade decorul.

Bolojan, piesa centrală din acest puzzle „stricat”

Ilie Bolojan rămâne piesa centrală din acest puzzle care nu se leagă. Dacă guvernul cade prin moțiune, el iese automat din schemă. Dacă însă PSD doar își retrage miniștrii, numele lui revine pe masă — desigur, în lipsa unei idei mai bune.

Problema? PSD nu-l mai vrea. PNL și USR spun că îl vor în continuare. Iar în PNL, ca de obicei, există două opinii: una pro și una… foarte pro schimbare, dar mai târziu.

În tot acest timp, partidele își fac propriile planuri, de parcă ar participa la guvernări diferite. PSD analizează cum să iasă fără să piardă prea mult, PNL încearcă să rămână la butoane, iar USR deja își trasează liniile roșii: dacă PSD își dărâmă propriul guvern, colaborarea viitoare devine brusc imposibilă.

Trădări, calcule și pasat „crucea” ca într-un amical…

Pe hârtie, coaliția încă există. În realitate, jocul seamănă tot mai mult cu finalul unui meci în care scorul convine tuturor: nu se mai atacă, nu se mai riscă, doar se pasează mingea de la unul la altul, minutele se scurg, iar publicul începe să plece din tribune.

Așa și în politică — fiecare partid își pasează „crucea”, evită decizia, amână inevitabilul și speră că, între timp, lumea va uita de cine trebuia să răspundă.

Rămâne însă întrebarea: în acest joc amical de uzură, cine este Iuda… și cine este arbitrul care va fluiera, în cele din urmă, finalul?