17 martie 2025

GS NEWS

Ziar independent al românilor de pretutindeni!

Se deschide o nouă pârtie de schi în România. Vezi detalii

Foto: digi24.ro

O nouă pârtie de schi se va deschide la Rânca și se promite a fi cea mai mare din stațiune. Potrivit digi24.ro, pârtia va coborî de la cota 2.000, din apropierea Vârfului Păpuşa , iar proiectul este vechi de aproape zece ani.

Pârtia, care va brăzda zona Păpuşa, la 1.900 de metri altitudine, va avea lungimea de peste doi kilometri şi va fi cea mai mare din zona Rânca. Odată ce va fi deschisă, va fi pus în funcţiune şi telescaunul care nu a mai mers de câţiva ani.

De altfel, pârtia şi telescaunul au fost inaugurate în urmă cu aproximativ zece ani, dar până acum firmele care le-au administrat s-au retras din proiect. Societatea care s-a ocupat de instalaţia de telescaun a intrat în faliment la trei ani de la preluarea acesteia.

În staţiune au fost deja puse în funcţiune tunurile de zăpadă, spre bucuria primilor turişti.

Pe lângă pârtia cea nouă, în staţiune mai sunt alte cinci care se întind pe aproape trei kilometri. Iarna trecută, la Rânca au ajuns 10.000 de turişti.

Print Friendly, PDF & Email

Lasă un răspuns