5 decembrie 2023

GS NEWS

Ziar independent al românilor de pretutindeni!

Sirenia, We Are Numbers, White Walls, RoadkillSoda şi Asemic vin la ARTmania Festival

Foto: News.ro

Trupele Sirenia, We Are Numbers, White Walls, RoadkillSoda şi Asemic vor completa line-up-ul celei de-a 16-a ediţii ARTmania, festival care  se va defășura în perioada 28-30 iulie la Sibiu.

Sirenia (Norvegia) este o formaţie de gothic metal care a luat naștere în 2001, fiind creată de Morten Veland, fostul chitarist şi vocalist al trupei Tristania. În poziţia de compozitor pentru această trupă, Veland a făcut parte din cei care au definit genul gothic metal chiar la începuturile lui.

Până acum, Sirenia a lansat nouă albume, un EP şi câteva single-uri. Între timp, single-urile lor au fost în topurile radio de profil din câteva ţări. Sound-ul Sirenia este un amestec de gothic metal şi rock cu orchestraţie clasică, la care se adaugă elemente din genurile extreme. Sound-ul lor are o bază solidă în tobe şi bass, care sunt susţinute de chitare ritm, viori melancolice, potrivit unui comunicat News.ro.

Apoi, următoarea invitată în cadrul festivalului este trupa de Metalcore, We Are Numbers s-a fondat în 2014 în Braşov şi a susţinut mai multe concerte de la înfiinţare, în club şi în deschidere pentru trupe precum Carnifex sau At The Gates, precum şi festivaluri in-door şi out-door. Discul de debut, “We Are Numbers”, a apărut în aprilie 2018, la scurt timp după lansarea oficială a primului videoclip produs de Andrei Calmuc pentru single-ul “A New Dawn”.

White Walls a fost fondata in 2009, trupa romaneasca originara de pe malul românesc al Marii Negre, White Walls este asociată cu genuri precum metal progresiv, alternativ şi metal melodic. Din White Walls fac parte chitaristul Alexandru-Eduard Dascălu (Dasu), vocalistul Eugen Brudaru, basistul Şerban-Ionuţ Georgescu şi bateristul Theo Scrioşteanu. Al cincilea membru neoficial al trupei este Mihnea Ioan Grecu, managerul trupei. Sound-ul White Walls a fost comparat cu cel al The Ocean, Opeth, Tool şi Karnivool. La aproape doi ani de la lansarea „Grandeur”, trupa a decis să se desprindă de ciclul tradiţional de lansare a albumelor, pentru a se concentra mai mult pe lansări restrânse.

Despre RoadkillSoda se știe că şi-a început activitatea în 2011 şi a fost formată de chitaristul şi compozitorul Mihnea Ferezan, alături de fratele sau, basistul Victor Vava ferezan, toboşarul Alexandru Ghiţă şi vocalistul formaţiei Luna Amară, Mihnea Blondariu. După albumul din 2014, “Yo No Hablo Ingles”, începând cu “Space Echo and Time” (2016) şi “Mephobia” (2018), trupa a adoptat o abordare muzicală mai largă, atât cu influenţe moderne, cât şi vintage.

Asemic – trupa a fost înfiinţată în Bucureşti în luna octombrie a anului 2013. Stilul muzical abordat este instrumental progressive metal, membrii căutând constant să experimenteze cu sunete şi tematică din afara sferei metal. Cu 2 albume full length lansate până în prezent (Luminescentity – 2015 / Lucid – 2018) şi un single (The 48th – 2016), grupul se pregăteşte pentru înregistrarea celui de-al treilea material full length. Asemic înseamnã: Alexei Nichiforof – bass, Liviu Maxim – tobe, Vlad Datcu – chitară.

Cei care doresc să vină la festival trebuie să știe că abonamentele pentru ARTmania Festival 2023 sunt la vânzare pe website-ul oficial (www.artmaniafestival.ro) şi pe iabilet.ro.

Print Friendly, PDF & Email