Strat record de zăpadă la Bâlea Lac: 110 centimetri și risc major de avalanșe în Munții Făgăraș

Munții Făgăraș se confruntă cu un strat consistent de zăpadă, cel mai mare măsurat în județul Sibiu în această perioadă. Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, la Bâlea Lac, zonă turistică situată la peste 2.000 de metri altitudine, stratul de zăpadă a ajuns la 110 centimetri, iar în unele zone troienele pot atinge chiar doi metri.
Condițiile meteo au determinat creșterea semnificativă a riscului de avalanșe, acesta fiind evaluat la gradul patru din cinci. În acest context, salvamontiștii sibieni îi avertizează pe turiști să dea dovadă de maximă prudență și să evite practicarea sporturilor de iarnă în zona Bâlea Lac.

„Salvamont Sibiu monitorizează permanent situația din teren și recomandă prudență maximă în zonele alpine din Munții Făgăraș”, au transmis reprezentanții serviciului de salvare montană, printr-o postare pe rețelele de socializare.
Turiștii care intenționează să ajungă la Bâlea Lac sunt sfătuiți să consulte în prealabil buletinul nivometeorologic și să urmeze cu strictețe recomandările autorităților.
Accesul în zona turistică se face pe DN 7C – Transfăgărășan doar până la Bâlea Cascadă, de unde urcarea este posibilă exclusiv cu telecabina și numai în condiții meteo favorabile.
Telecabina de la Bâlea funcționează zilnic, de luni până duminică, între orele 09:00 și 17:00. Tariful pentru o cursă dus–întors este de 160 de lei pentru un adult, iar o cursă se efectuează doar dacă există un număr minim de 10 persoane.
Autoritățile reamintesc că siguranța trebuie să fie prioritară, iar deplasările în zonele alpine, în această perioadă, trebuie făcute doar cu informare corectă și echipament adecvat.

