Studiu CBS News: Revenirea lui Donald Trump la Casa Albă, privită cu speranță și așteptări mari

Un sondaj realizat la comanda CBS News arată că majoritatea americanilor sunt optimişti cu privire la următorii patru ani cu Donald Trump ca preşedinte, chiar într-o proporţie mai mare decât au fost în 2017, înainte de primul său mandat. Sondajul mai arată că majoritatea privesc cu speranță anul ce urmează.
Potrivit CBS News, toate aceste așteptări reflectă o mare parte din motivele pentru care Trump a câştigat cel de-a doilea mandat ca președinte al SUA.
Chiar și așa, optimismul pentru viitorii preşedinţi nu mai este chiar atât de mare, așa cum era pe vremuri. De pildă, pentru Carter şi Reagan, pentru ambii Bush, Clinton şi Obama, sondajele CBS News au arătat la vremea respectivă un optimism mai ridicat decât cel de care se bucura preşedintele Biden în 2021 sau Trump în prezent.
Donald J. Trump are o rată de optimism de 60%

La cel de-al doilea mandat ca președinte, Donald J. Trump pornește de la o rată de optimism de 60%, faţă de primul său mandat când era de 56 %.
Joe Biden şi-a început mandatul cu o rată a optimismului de 58 la sută, dar Obama a fost cel care a inspirat cel mai mult optimism la începutul mandatului său – 79 la sută.
Înaintea lui Barack Obama, Bush jr. a plecat de la 64 la sută, faţă de tatăl său, H. W. Bush, care a avut 68 la sută, iar Ronald Reagan – 69 la sută. Bill Clinton şi Jimmy Carter au avut o rată optimism de câte 70% fiecare.
Potrivit studiului comandat de CBS News, americanii sunt mai încrezători în anul următor decât erau la începutul lui 2021, când pandemia era încă în plină desfăşurare.