Tânăr de 25 de ani, electrocutat la Combinatul de Hârtie şi Celuloză din Drobeta Turnu Severin
Poliţiştii din Drobeta Turnu Severin au intervenit, marţi, după ce un tânăr de 25 de ani s-a electrocutat în timpul serviciului la Combinatul de Hârtie şi Celuloză. Bărbatul a fost dus imediat la spital, cu arsuri pe 60 la sută din suprafaţa corpului. El a fost preluat de un elicopter SMURD şi transferat la Bucureşti, potrivit news.ro.
”La data de 06 iunie a.c., ora 07.23, Poliţia municipiului Drobeta-Turnu Severin a fost sesizată de un angajat al unui combinat din Drobeta-Turnu Severin cu privire la faptul că un coleg de al său s-ar fi electrocutat în timpul unei manevre de lucru. La faţa locului s-au deplasat poliţiştii din cadrul Birourilor Ordine Publică şi Investigaţii Criminale care, în urma cercetărilor efectuate au stabilit că un bărbat de 25 de ani, angajat al unui combinat din Drobeta-Turnu Severin s-ar fi electrocutat în timp ce efectua o manevră de lucru la unul din tablourile electrice. Bărbatul a fost transportat la o unitate medicală pentru acordarea de îngrijiri de specialitate”, a transmis IPJ Mehedinţi.
Mai mult, a fost deschis dosar penal pentru nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă, neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă şi vătămare corporală din culpă.