16 ianuarie 2026

GS NEWS

Ziar independent al românilor de pretutindeni!

UE a votat „Schengenul militar”. Ce înseamnă pentru România, poziționată chiar la granițele războiului

Parlamentul European a făcut un pas fără precedent miercuri, 17 decembrie, adoptând cu o majoritate covârșitoare rezoluția care deschide drumul către crearea unui veritabil „Schengen Militar”. Într-o Europă zguduită de războiul de la granițele sale, Bruxelles-ul transmite un mesaj clar: armatele trebuie să se poată mișca rapid, fără blocaje birocratice, de la un capăt la altul al continentului.

Obiectivul este unul extrem de ambițios și vine ca răspuns direct la realitatea geopolitică actuală. În timp de pace, trupele și echipamentele militare ar trebui să traverseze frontierele interne ale UE în maximum trei zile. În caz de criză majoră, termenul se reduce drastic: 24 de ore, cu proceduri simplificate și autorizații accelerate.

Pentru România, aflată pe Flancul Estic al NATO și al Uniunii Europene, miza este uriașă. „Schengenul militar” înseamnă că întăririle aliate pot ajunge mult mai rapid la Marea Neagră, fără opriri inutile la granițe, fără hârtii și aprobări care astăzi pot întârzia decisiv reacția militară, potrivit TVR Info.

Schimbarea de paradigmă este vizibilă și în cifre. Dacă în trecut bugetele pentru mobilitatea militară erau printre primele sacrificate, acum situația s-a inversat complet. Comisia Europeană propune 17 miliarde de euro pentru perioada 2028–2032, față de doar 1,7 miliarde anterior. Mai mult, Parlamentul avertizează că este nevoie de peste 100 de miliarde de euro pentru modernizarea a aproximativ 500 de puncte de infrastructură critică – poduri, tuneluri și căi ferate – capabile să suporte greutatea tancurilor și a echipamentelor grele.

Rezoluția stabilește patru coridoare strategice prioritare, iar pentru România cel mai important este Coridorul Estic. Acesta va crea o legătură rapidă între Țările Baltice și porturile românești, facilitând mutarea echipamentelor NATO între nordul și sudul flancului estic. Bruxelles-ul promite finanțare europeană pentru modernizarea drumurilor și podurilor folosite atât de civili, cât și de armată, eliminând barierele care au blocat până acum proiecte esențiale.

Ce vizează acest plan

Planul nu vizează doar securitatea, ci și un impuls economic major. Investițiile în infrastructură vor genera lucrări de amploare în zone-cheie, iar proiectul este conceput să funcționeze în strânsă coordonare cu cerințele NATO. Poduri din județe precum Giurgiu sau infrastructura feroviară națională vor trebui să fie capabile să preia rapid convoaie militare internaționale. În acest sens, Comisia Europeană a primit sarcina explicită de a reduce drastic birocrația pentru proiectele de infrastructură strategică.

După vacanța de Crăciun, comisiile pentru Apărare și Transport din Parlamentul European vor începe redactarea legislației concrete. Mesajul transmis este unul fără echivoc: mobilitatea militară nu mai este un detaliu tehnic, ci un pilon central al descurajării.

Pentru România, „Schengenul Militar” marchează o transformare strategică majoră: de la o zonă de graniță greu accesibilă, la un hub esențial de securitate, capabil să răspundă rapid oricărei amenințări la adresa Europei, mai notează TVR Info.

Print Friendly, PDF & Email