Un avion TAROM a fost lovit de fulger chiar la decolare. Ce spune compania

Un avion TAROM a fost lovit de fulger chiar la decolare. Ce spune compania despre acest incident care a dus la întârzieri pentru pasagerii acestui zbor.
Un avion TAROM cu destinația Chișinău a revenit, de urgență, la sol, în noaptea de duminică, 24 spre 25 martie. Aeronava s-a întors pe aeroportul „Henri Coandă” de unde decolase, după ce a fost lovită de fulger.
În urma acestui incident, compania TAROM a transmis câteva informații, potrivit Antena 3 CNN.
“Cursa ROT209 OTP2005 (București/Otopeni- Chișinău) a avut aseară 3h10min întârziere din motive tehnice.”, a precizat compania TAROM.
“La decolare, pe fondul condițiilor meteo, avionul a fost lovit de fulger. În aceste condiții am oprit decolarea și întors avionul cu cei 53 de pasageri pentru inspecție tehnică.
Pentru continuarea cursei am schimbat aeronava și cursa a fost efectuată. Niciun pasager sau membru al echipajului de bord nu a fost afectat. Avionul inițial este acum in verificări tehnice.”, a menționat compania TAROM, potrivit Antena 3 CNN.

