29 februarie 2024

GS NEWS

Ziar independent al românilor de pretutindeni!

Un nou spectacol semnat de Radu Afrim la Teatrul Naţional din Bucureşti

Foto: News.ro

Un nou spectacol ce poartă  semnatura lui Radu Afrim, „La câţiva oameni distanţă de tine” de Dan Coman, se va juca, din 27 ianuarie, pe scena Teatrului Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti.

„La câţiva oameni distanţă de tine” prezintă „apropierea dintre oameni, dar şi despre distanţele dintre noi care cresc şi descresc odată cu fiecare alegere, cu fiecare vis, cu fiecare nouă întâlnire. Un spectacol despre relaţiile sensibile dintre părinţi şi copii, aflate în permanentă schimbare”, punând totodată sub lupă una dintre cele mai dureroase realităţi ale zilelor noastre: migraţia, potrivit unui comunicat News.ro.

Ideea acestui spectacol a luat naștere  în urmă cu doi ani, atunci când regizorul Radu Afrim a primit premiul pentru „cel mai bun spectacol” la Gala Premiilor UNITER, care s-a desfăşurat în oraşul său natal, Bistriţa. Cu acea ocazie, regizorul a promis că va reveni cu o producţie care ar urma să pună piatra de temelie pentru un teatru nou, realizat de autorităţile locale. Teatrul Naţional din Bucureşti a sprijinit activ acest demers, devenind coproducător al unui spectacol care a avut deja premiera la Bistriţa, în vara anului trecut, şi care s-a bucurat de un succes considerabil în ţară, cu prilejul câtorva reprezentaţii itinerante.

„La câţiva oameni distanţă de tine” este doar unul din cele cinci spectacole realizate de Radu Afrim pe parcursul anului 2023, toate având acelaşi numitor comun: sunt inspirate de oamenii locurilor (de unde regizorul şi-a găsit sursa de inspiraţie şi unde au şi fost create), fiind sensibile radiografii contemporane realizate cu luciditate, umor, empatie şi emoţie de regizorul bistriţean.

Începând din această lună, spectacolul se joacă la Sala Studio a TNB. În distribuţie se regăsesc actorii: Marius Manole, Mirela Oprişor, Marius Bodochi, Natalia Călin, Ştefan Iancu, Flavia Giurgiu.

Spectacolul este gândit și realizat din două story-uri, despărţite de o pauză, despre teme antagonice până la un punct: adevăr şi minciună, dragoste şi singurătate. Îmbrăcate în scenografia realizată de Sabina şi Bianca Veşteman, interpretările actorilor beneficiază şi de coregrafia semnată de colega lor, Flavia Giurgiu.

Primele reprezentaţii la TNB se desfășoară pe  27 şi 28 ianuarie (premiera) şi 4 februarie, de la ora 19.00.

Print Friendly, PDF & Email