Urs prins în laț pe raza localității Ardan. Ce măsuri au luat autoritățile

Comisarii Gărzii de Mediu Bistriţa Năsăud au fost înştiinţaţi de existența unui urs, pe raza localității Ardan, care rămăsese imobilizat într-un laț, potrivit unei postări pe Facebook a Gărzii Naționale de Mediu.
E o echipă a Gărzii de mediu s-a deplasat imediat la locul indicat, alături de reprezentanți ai IJJ, Primăriei Șieu, APM BN, DSVSA BN, și vânători afiliați fondului de vânătoare.
A fost identificat un urs din specia ursus arctos, femela, în vârstă de 3-4 ani.
S-a constatat că ursul nu prezintă leziuni vizibile, acesta fiind tranchilizat și ulterior eliberat.
Medicul veterinar, prezent la fața locului, a verificat starea sa de sănătate și, având în vedere faptul că nu a fost rănit, s-a așteptat că efectul tranchilizantului să dispară, timp în care şi-au făcut apariţia şi doi pui de urs.
Autoritățile au așteptat ca ursoaica să își revină, pentru a fi sigure că sunt cu toţii bine şi că nu se îndreaptă spre pășune.

