UTIL: MVA și Academia Titi Aur au lansat platforma digitală „Radarul Civic pentru A8”

Asociația Moldova Vrea Autostradă (MVA) în colaborare cu Academia Titi Aur au lansat platforma online „Radarul Civic pentru A8”, un instrument interactiv dedicat tuturor cetățenilor interesați de evoluția marilor proiecte de infrastructură rutieră din regiunea Moldovei.
Platforma este disponibilă la adresa https://radar.moldovavreaautostrada.ro/ și face parte din proiectul „AUTOSTRADA ESTE ȘI A TA: EDUCAȚIE CIVICĂ ȘI RUTIERĂ PENTRU SIGURANȚĂ PE A7 ȘI A8” realizat de Asociația Moldova Vrea Autostradă, în parteneriat cu Academia Titi Aur.
„Radarul Civic pentru A8” este o aplicație web participativă care le permite utilizatorilor:
„Un element unic al platformei este integrarea arhivei video #Dronathon #MVA, care oferă publicului o perspectivă vizuală completă asupra evoluției șantierelor A7 și A8, filmate de-a lungul anilor de echipa MVA – pentru fiecare lot în parte. Pe măsură ce șantierele vor avansa sau se vor deschide altele pe A13, A14 sau DX-urile din regiunea Moldovei, aplicația se va actualiza automat.
Platforma face parte din proiectul cu titlul „Autostrada este și a ta: educație civică și rutieră pentru siguranță pe A7 și A8” , derulat de Moldova Vrea Autostradă în parteneriat Academia Titi Aur, proiect cofinanțat de Municipiul Iași, în cadrul apelului din anul 2025 pentru finanțarea proiectelor societății civile din Iași, în baza Legii nr. 350/2005, pentru domeniul „Guvernare transparentă şi participativă”.
În cadrul aceluiași proiect, pe 31 octombrie 2025, MVA a derulat la Facultatea de Mecanică – TUIASI patru ateliere educaționale dedicate siguranței rutiere, la care au participat peste 60 de studenți și cadre universitare. Temele au vizat utilizarea benzilor, distanțarea corectă, identificarea pericolelor și respectarea regulilor specifice circulației pe autostradă, alături de experți tehnici și specialiști în domeniul siguranței rutiere. Evenimentul s-a încheiat cu un concurs interactiv și premierea celor mai implicați participanți, inclusiv printr-un curs de conducere defensivă la Academia Titi Aur”, precizează MVA într-o postare pe pagina de Facebook a asociației.
Proiectul continuă vineri, 21 noiembrie 2025, prin Conferința MVA pentru Siguranță Rutieră, organizată în Sala Mare a Primăriei Municipiului Iași, conferință care va reuni autorități, experți în domeniul siguranței rutiere, cadre universitare și reprezentanți ai mediului civic în două paneluri complementare:
Discuții despre factorul uman, infrastructură, educație și psihologia șofatului – cu accent pe comportamentul preventiv și adaptarea la cultura autostrăzii.
Abordări concrete privind educația prin experiență, sistemele inteligente de transport, campaniile publice și bunele practici pentru reducerea accidentelor, în parteneriat cu Academia Titi Aur.
„„Radarul Civic pentru A8 este o invitație deschisă către comunitate. Este un instrument de transparență, educație și implicare civică. Credem că o autostradă sigură se construiește nu doar cu utilaje, ci și cu cetățeni informați și responsabili.” — Flaviu Manea, președinte Asociația Moldova Vrea Autostradă

