Vești proaste! Cresc ratele pentru creditele bancare

Creditele bancare contractate de populație după aprilie 2019 vor fi mai scumpe de la 1 octombrie 2024, motivul fiind creșterea indicelui IRCC, arată datele Băncii Naționale a României (BNR), citată de Economica.net.
Indicele de Referință pentru Creditele acordate Consumatorilor (IRCC) va crește, de la 1 octombrie 2024, până aproape de 6% reiese din datele BNR. Noul IRCC se va aplica până la sfârșitul acestui an, respectiv 31 decembrie, când se publică următoarea serie de date, notează Economica.net.
IRCC este 5,86%, în acest moment, după ce scăzuse de la 5,97%. Acest indicator se folosește pentru calculul dobânzilor tuturor creditelor cu dobândă variabilă luate de populație după aprilie 2019, când a înlocuit ROBOR. IRCC se modifică trimestrial, influențând și dobânda variabilă (calculată ca IRCC+marja băncii), așadar și nivelul ratei lunare.
Nivelul IRCC din perioada octombrie-decembrie 2024 este calculat ca medie a dobânzilor interbancare (dobânzile la care băncile se împrumută între ele zilnic, atunci când sunt tranzacții) din perioada aprilie-iunie 2024. Datele pentru aprilie-iunie sunt disponibile pe site-ul BNR, fapt care ne permite să calculăm următorul IRCC, adică 5,99%.
Tot pe baza datelor Băncii Centrale se poate anticipa și care va fi nivelul IRCC din trimestrul ianuarie-martie 2025, întrucât acesta este calculat pe baza tranzacțiilor din perioada iulie-septembrie 2024. Până la data la care scriem acest material (22 august) media dobânzilor interbancare este de 5,46%, ceea ce arată că, dacă tendința se va menține, vom avea, din ianuarie 2025, un IRCC mai mic, mai relatează Economica.net.
Drept urmare, ratele creditelor se măresc. De exemplu, pentru un credit de 210.000 lei (aferent achiziției unui imobil de 300.000 de lei cu avans 30%) acordat de bancă cu o marjă de 2% pe o perioadă de 25 de ani, noua rată va fi de circa 1.690 de lei, față de 1.670 de lei cât este până la 31 septembrie, mai scrie Economica.net.

Redactor Șef GS News

