2 mai 2024

GS NEWS

Ziar independent al românilor de pretutindeni!

Abuz în serviciu în comuna Agigea. Primarul, trimis în judecată

Foto: digi24.ro

Primarul comunei Agigea, Cristian Maricel Cîrjaliu, a fost trimis în judecată de procurorii DNA într-un dosar în care este acuzat de abuz în serviciu, potrivit Agerpres.

Se pare că funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altcineva un folos necuvenit, în formă continuată. De altfel, este vizată și Ancuţa Calust, secretar al localităţii, pentru complicitate la abuz în serviciu.

Astfel, primarul din Agigea, cu încălcarea prevederilor legale, a iniţiat şi a pus în executare, în perioada 2012 – 2013, două hotărâri de consiliu local ce au avut ca urmare exproprierea din patrimoniul unei societăţi comerciale a unui teren de 8.940 mp, inventarierea şi intabularea sa în domeniul privat al comunei.

Ulterior, arată anchetatorii, terenul respectiv ar fi fost dezmembrat în şapte loturi distincte, parte dintre acestea ajungând în proprietatea unei firme deţinute de rude şi apropiaţi ai primarului Cîrjaliu.

În cursul urmăririi penale, societatea păgubită a comunicat că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 3.573.650 euro şi 1.548.988 lei.

Print Friendly, PDF & Email

Lasă un răspuns