3 mai 2024

GS NEWS

Ziar independent al românilor de pretutindeni!

„Arta azi” – Licitaţie de artă contemporană, pe 1 februarie, la Artmark

Foto: „La circ”, de Magdalena Rădulescu/ News.ro

Mai mult de 180 de lucrări, de la picturi şi serigrafii la acvaforte şi sculpturi, vor fi incluse în licitaţia de artă contemporană pe care casa Artmark o organizează pe  data de 1 februarie.

Opere realizate de Mircea Suciu, Ciprian Mureşan, Mircea Cantor, Felix Aftene, Vlad Berte, Ana Bănică, Roman Tolici, Răzvan Cornici şi Adrian Preda vor fi licitate alături de unele  care poartă semnătura lui  Sabin Bălaşa, Ştefan Câlţia, Corneliu Baba şi Ştefan Pelmuş, potrivit unui comunicat News.ro.

Până acum, lucrările „No Trespassing”, de Maria Bordeanu, şi „As Above, So Below”, semnată Ortaku, au primit cea mai mare estimare, cuprinsă între 1.000 şi 1.800 de euro. Cu o valoare estimată similar, 900 – 1.500 de euro, se regăseşte în licitaţie şi „La circ”, de Magdalena Rădulescu.

În cadrul licitaţia se regăsesc și o secţiune caritabilă destinată să sprijine programul „Auzim cu sufletul”, pentru copiii cu hipoacuzie profundă din zonele defavorizate ale ţării.

Artişti români contemporani sau colecţionari au donat opere de artă pentru a dota singura şcoală destinată copiilor cu hipoacuzie profundă la ambele urechi, unde sunt pregătiţi pentru meserii adaptate nevoilor lor, dar şi pentru asigurarea protezării copiilor cu cele mai performante dispozitive de pe piaţă.

În această secţiune intră lucrări de Corneliu Baba, Ştefan Câlţia, Sorin Ilfoveanu şi Gheorghe Şaru, iar fondurile colectate vor fi redirecţionate către materializarea proiectului. Loturile sunt marcate pe site-ul artmark.ro cu o inimă roşie.

Este important de știut că licitaţia „Arta azi” va avea loc online şi prin telefon.

Print Friendly, PDF & Email