3 mai 2024

GS NEWS

Ziar independent al românilor de pretutindeni!

‘Călătoria lui Dante” – recital extraordinar al actorului Emil Boroghină, sâmbătă, pe scena Teatrului Nottara

Foto: Agerpres

Spectacolul “Călătoria lui Dante”  adaptare după Divina Comedie de Dante Alighieri, un recital extraordinar al actorului Emil Boroghină, va avea loc, sâmbătă,11 septembrie de la ora 18,00, la Sala George Constantin a Teatrului Nottara.

Potrivit unui comunicat transmis de AGERPRES, montarea marchează 700 de ani de la moartea lui Dante şi este o coproducţie Teatrul Nottara, Teatrul Naţional “Marin Sorescu” Craiova şi Teatrul Poesis.

Scenariul acestui spectacol  este semnat de Emil Boroghină şi Alina Hiristea, iar regia îi aparţine Alinei Hiristea.

Recitalul va fi prefaţat de lansarea lucrării în trei volume “Lectura lui Dante”, de Laszlo Alexandru, apărută la editura Cartier în 2020.

Cartea, care a  fosr recompensată cu premiul Uniunii Scriitorilor din România, va fi prezentată de directorul Muzeului Naţional al Literaturii Române, Ioan Cristescu, în prezenţa autorului.

Este important de știut că evenimentul se va desfăşura în conformitate cu regulile impuse de situaţia pandemică.

Print Friendly, PDF & Email