1 mai 2024

GS NEWS

Ziar independent al românilor de pretutindeni!

Casieriile Direcției Generale de Impozite și Taxe Locale Sector 4 vor fi închise pe 13 decembrie

Foto: Digi24.ro

 

Luni, 13 decembrie 2021, toate casieriile Direcției Generale de Impozite și Taxe Locale Sector 4 vor fi închise pentru implementarea noului sistem de plată ce va deveni funcțional din data de 1 ianuarie 2022, a anunțat primăria Sectorului 4 printr-un comunicat preluat de digi24.ro. 

Prin urmare, de marți, 14 decembrie, casieriile deschise vor fi doar în Mall Grand Arena, bulevardul Metalurgiei nr. 12-18, la parter și etajul 1, unde plățile se vor putea efectua la aparatele Self Pay sub îndrumarea angajaților DGITL Sector 4, întrucât sediile fizice din străzile Sergent Nițu Vasile nr. 50-54, respectiv Șerban Vodă nr. 43 se vor închide definitiv.

Anterior, primarul Daniel Băluță a anunțat că în Sectorul 4  se vor desființa toate ghișeele și devine astfel prima administrație locală din România care elimină definitiv statul la coadă, nervii, aglomerația și timpul pierdut.

Începând de anul viitor, toate plățile datorate bugetului local al Sectorului 4 se vor putea face exclusiv online, prin ordin de plată sau la aparatele Self Pay.

Cetățenii pot afla mai multe informații pe adresa de website: www.ps4.ro

Print Friendly, PDF & Email