1 mai 2024

GS NEWS

Ziar independent al românilor de pretutindeni!

E.ON a instalat încă trei staţii de încărcare rapidă a maşinilor electrice în România

Foto: news.ro

„Autostrada electrică” pe care grupul energetic E.ON a dezvoltat-o în România a ajuns la 11 stații de încărcare. Potrivit news.ro, trei noi stații au fost deschise la Sovata, Gheorgheni şi  Bacău.

Cele trei noi stații de încărcare se alătură celor opt care deja sunt puse în funcțiune în localitățile Iaşi, Târgu Frumos şi Cristeşti (judeţ Iaşi), Taşca, Piatra Neamţ şi Roman (judeţ Neamţ), Suceava şi Adjud (judeţ Vrancea).

Obiectivul este instalarea a 40 de stații de încărcare rapidă în România, până în anul 2020. ”Iniţiativa face parte din proiectul NEXT-E, cofinanţat din fonduri europene, prin intermediul programului Connecting Europe Facility (CEF) prin care E.ON Energie România şi-a propus să instaleze, în total, 19 unităţi de încărcare rapidă a autovehiculelor, alte 21 urmând să fie instalate de către MOL, unul dintre partenerii din acest proiect”, arată E.ON într-un comunicat.

Noile staţii de încărcare de la Bacău, Sovata şi Gheorgheni au o putere maximă de 93 kW. Astfel, timpul mediu de încărcare a unei maşini electrice va fi de aproximativ 40 de minute pentru 80% din baterie.

Print Friendly, PDF & Email

Lasă un răspuns