1 mai 2024

GS NEWS

Ziar independent al românilor de pretutindeni!

Fechet: La Comisia Europeană nu se mai discută despre câte pubele să ai la poartă

Foto: news.ro

La nivelul Comisiei Europene (CE) nu se mai discută de multă vreme despre câte pubele să ai la poartă sau dacă e bine să duci PET-ul la magazin sau nu, dar în România acestea sunt întrebări la care încă nu există răspunsuri clare, a afirmat ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet, potrivit Agrpres.

“Am mers la Comisie să discut despre ţintele intermediare, despre planurile mai ambiţioase pentru anul 2030 şi vă mărturisesc că niciodată nu s-a discutat despre managementul deşeurilor. Din nefericire trebuie să o spun: lucrurile despre care discutăm noi astăzi aici, respectiv ce facem cu deşeurile voluminoase, cu deşeurile din construcţii, cu reciclabilul, dacă e bine sau nu să avem sistem de ‘Garanţie – Returnare’ nu se mai discută de mult timp în grupurile de lucru ale Comisiei Europene, pentru că ele au fost, cel mai probabil, rezolvate deja în urmă cu ani sau poate cu zeci de ani de anumite state-membre”, a subliniat Fechet.

În ceea ce priveşte Green Deal sau Pactul Verde Ecologic, demnitarul a menţionat că acesta este un instrument politic care va sta la baza legislaţiei subsecvente ce urmează a fi elaborată la Bruxelles.

Print Friendly, PDF & Email

Lasă un răspuns