18 mai 2024

GS NEWS

Ziar independent al românilor de pretutindeni!

Klaus Iohannis: Nu intenționez să revenim la starea de urgență

Foto: presidency.ro

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că nu e nevoie să închidem toată țara și nu se impune revenirea la starea de urgență. Șeful statului a recomandat și purtarea măștii, atât la interior, cât și în exterior, scrie digi24.ro. Klaus Iohannis a mers în vizită la Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP), informează Administraţia Prezidenţială, în a treia zi cu peste 3.000 de cazuri noi de Covid-19. La finalul vizitei, şeful statului a făcut declarații.

”Am făcut o vizită la INSP, institut despre care se vorbește foarte mult în ultima vreme. Am vrut o discuție directă cu experții din domeniu. Am găsit oameni dedicați, competenți, care se străduiesc să facă față unei situații complicate de pandemie. Mi-au prezentat Institutul, domeniile de care se ocupă și evident am discutat despre mersul panemiei de la noi. Înainte să detaliez, vreau să spun că am apreciat munca lor, proiectele în curs și faptul că se preocupă foarte mult de resursa umană, de aparatura specifică și de extindere. Aceste rezultate pe care le obțin au un impact în politica statului.

Despre pandemie am discutat destul de mult, mi-au prezentat viziunea lor, aici, la Institut. Abordarea noastră este cam la fel, nu trebuie să intrăm în panică, dar să fim conștienți că ne aflăm într-o situație de sănătate publică gravă. Dacă vrem o viață aproapiată de normalitate, e nevoie să respectăm normele: purtarea măștii, distanță, igienă mâinilor, evitarea aglomerărilor.

În anumite localități, unde incidența e mai mare, se impun restricții. Descentralizarea restricțiilor este un lucru bun, așa că am convenit cu reprezentanții Institutului, cu ministrul Tătaru și cu echipa mea să lucrăm la o metodologie pentru a lua decizii mai rapide, eficiente și corelate cu situația din fiecare localitate sau județ. În acest fel, vom putea lua mai repede măsurile care se impun și să evităm restricții prea dure. Repet, măsurile de baza rămân cele discutate: masca, distanță, igienă. Toți specialiștii sunt de părere că masca e extrem de utilă dacă vrem să nu mai avem răspândire rapidă a virusului. Vom avea mai multe discuții despre unde și când purtăm masca. Recomand să purtați masca tot timpul când ieșiți din casă, în spațiul public, în interior sau în exterior.

Nu intenționez să revenim la starea de urgență. Există măsuri care pot avea efecte mai bune. Nu avem nevoie să închidem toată țară, nu este nevoie de stare de urgență. În această etapă nu intenționez să introduc starea de urgență, dar sunt adeptul măsurilor preventive. Sunt de părere că evenimentele la care se adună multă lume vor trebui restricționate”, a spus Klaus Iohannis.

Print Friendly, PDF & Email

Lasă un răspuns