19 mai 2024

GS NEWS

Ziar independent al românilor de pretutindeni!

Poluare cu dioxid de azot şi depăşiri la indicatorul „particule în suspensie” în zona şcolilor din Capitală

Un raport realizat de o platformă independentă care se ocupă de monitorizarea calităţii aerului în Capitală şi în zonele limitrofe arată că poluarea cu dioxid de azot (NO2) a depăşit limita legală pentru anul 2021 în două staţii ale Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului (ANPM), potrivit news.ro.

De asemenea, monitorizarea realizată în apropierea unităţilor de învăţământ arată că în jurul şcolilor din Bucureşti, aflate în apropierea bulevardelor şi străzilor cu trafic intens, se înregistrează frecvente depăşiri ale valorilor referitoare la particule în suspensie, în cazul uneia dintre şcoli valorile medii înregistrate fiind şi de şase ori mai mari decât media anuală maxim admisă.

”Raportul de analiză Calitatea aerului în Bucureşti” realizat pentru anul trecut şi anul în curs de Ecopolis arată că în Capitală se înregistrează depăşiri ale nivelului maxim admis pentru mai mulţi indicatori privind calitatea aerului. 

Astfel, una dintre concluziile raportului este aceea că, potrivit staţiilor de monitorizare ANPM, „poluarea cu dioxid de azot (NO2) depăşeşte limita legală pentru anul 2021. Se înregistrează depăşiri ale limitei legale de 40 ug/m3 (valoare medie anuală) la cele două staţii de trafic din Bucureşti: B3 – Mihai Bravu şi B6 – Universitate, care au înregistrat depăşiri ale mediei anuale admise cu valori de 44,81 ug/m3, respectiv 49,39 ug/m3”.

Oxizii de azot sunt foarte toxici atât pentru oameni, cât şi pentru animale, supraîncărcarea aerului cu aceştia ducând la tuse şi incapacitatea de a respira.

Print Friendly, PDF & Email