19 mai 2024

GS NEWS

Ziar independent al românilor de pretutindeni!

Regina Elizabeth II, înmormântată astăzi, la Windsor

Regina Elizabeth II va fi înmormântată luni, la ora locală 19.30 (21.30, ora României), într-o ceremonie privată, în Capela St George’s a Castelului Windsor, la periferia de vest a Londrei, în urma unor funeralii de stat luni dimineaţa, potrivit news.ro.

Funeraliile de stat, primele de la moartea lui Winston Churchill, în 1965, urmează să aibă loc luni, la ora 12.00, la Abaţia Westminster, în prezenţa a peste 2.000 de invitaţi, inclusiv sute de demnitari străini şi capete încoronate.

Porţile Westminster Hall se vor închide pentru public la ora 06:30, pentru ca sicriul reginei să fie pregătit pentru a fi mutat la Westminster Abbey, abaţia urmând să fie deschisă la ora 08.00 pentru invitaţii la înmormântare.

O procesiune va însoţi sicriul de la Westminster Hall până la mănăstire. Parcursul va dura mai puţin de 10 minute, iar pe  traseu vor fi aliniai membri ai Royal Navy şi Royal Marines. Aproximativ 200 de muzicieni vor fi prezenţi, inclusiv cimpoieri şi toboşari din regimentele scoţiene şi irlandeze. În urma cortegiului se vor afla regele Charles III si membrii familiei regale.

La slujba de înmormântare vor vorbi premierul Liz Truss şi Patricia Scotland, secretarul general al Commonwealth-ului. Arhiepiscopul de Canterbury, Preasfinţitul Justin Welby, va ţine predica.

Print Friendly, PDF & Email