30 aprilie 2024

GS NEWS

Ziar independent al românilor de pretutindeni!

42 de medici români și asistenți medicali vin în ajutorul Republicii Moldova

Foto: news.ro

Astăzi, o echipa de 42 de medicii și asistenți medicali ce fac parte din cadrul Ministerului Apărării Naționale și Ministerul Sănătății au plecat în Republica Moldova. Ei vor veni în ajutorul echipelor  medicale din țara vecină în prima linie a luptei împotriva pandemiei de coronavirus, conform new.ro.

MApN a dat următoarea declarație: ”O echipă formată din 42 de medici şi asistenţi medicali din cadrul Ministerului Apărării Naţionale şi Ministerului Sănătăţii va pleca în Republica Moldova joi, 30 aprilie, pentru a completa echipele medicale din ţara vecină în lupta împotriva pandemiei de COVID-19. Deplasarea către localităţile Chişinău, Cahul şi Bălţi va fi realizată cu mijloace de transport ale Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) şi Comandamentului Logistic Întrunit din cadrul MApN”. 

Această echipă este formată din medici și asistenți medicali care au specializări în Anestezie şi Terapie Intensivă, Pneumologie, Medicină de Urgenţă şi Medicină Internă și pe parcursul a 15 zile vor desfășura activităţi de acordare a asistenţei medicale şi îngrijire a pacienţilor diagnosticaţi cu COVID-19, precum şi misiuni de instruire a personalului medical din unităţi sanitare din Bălţi, Chişinău şi Cahul.

Totodată, în această privință premierul Lodovic Orban a spus că în ședința de guvern ce va avea loc astăzi va fi aprobată decizia de a aloca o sumă importantă ce va constitui o donație către Republica Moldova, constând în materiale şi echipamente sanitare necesare bătăliei anti-Covid.

 În legătătură cu echipamentele de protecţie pentru echipa medicală, respectiv  combinezoane, măşti, mănuşi şi viziere , vor fi asigurate de IGSU pe întreaga durată a misiunii. De asemenea,  legătura cu autorităţile responsabile din Republica Moldova şi asigurarea logistică vor fi realizate de doi ofiţeri din cadrul IGSU.

Print Friendly, PDF & Email

Lasă un răspuns