18 mai 2024

GS NEWS

Ziar independent al românilor de pretutindeni!

CFR Cluj: Dan Petrescu rămâne în continuare antrenorul echipei

Clubul CFR Cluj a anunţat, miercuri, într-un comunicat postat pe site-ul oficial, că tehnicianul Dan Petrescu va rămâne la conducerea echipei, potrivit news.ro.

În urma ultimelor speculaţii apărute în mass-media cu privire la posibila schimbare de pe banca tehnică a antrenorului echipei noastre, clubul CFR 1907 Cluj doreşte să facă anumite precizări.

Dan Petrescu are parte de încrederea conducerii clubului şi rămâne în continuare antrenorul echipei CFR 1907 Cluj. Tehnicianul echipei noastre a avut o discuţie cu patronul clubului, una bazată pe maturitate şi respect, iar scopul ambelor părţi s-a dovedit a fi, aşa cum era de aşteptat, unul comun: acela de a avea continuitate pe banca tehnică şi de a avea rezultate importante.

Rămânem o familie unită, aşa cum am fost mereu, iar pentru asta avem nevoie ca şi suporterii să fie în continuare alături de jucători, dar şi de staff-ul tehnic, pentru că doar împreună vom reuşi să obţinem rezultate importante, aşa cum am făcut-o mereu în ultimii ani”, a precizat CFR Cluj.

Tot miercuri, patronul CFR Cluj, Ioan Varga, declara pentru Digi Sport că oamenii din staful administrativ ar avea o listă cu nume de antrenori străini la care să se apeleze în caz de urgenţă. Pe lista cu variantele de rezervă se află şi Andrea Mandorlini.

Print Friendly, PDF & Email