15 mai 2024

GS NEWS

Ziar independent al românilor de pretutindeni!

Particulele de microplastic și-au format propriul ciclu global și călătoresc prin atmosferă

Foto: Getty Images

Mici fragmente din plastic din ambalaje și sticle călătoresc în jurul atmosferei terestre, iar purtate fiind de vânt, străbat mii de kilometri, ajung de pe un continent pe altul și contaminează întreaga atmosferă, se arată într-un nou studiu științific, potrivit digi24.ro.

Majoritatea deșeurilor de plastic ajung în gropi de gunoi, sunt incinerate sau reciclate, însă în jur de 18% ajunge să polueze mediul înconjurător pentru că plasticul nu se descompune ușor, el se fragmentează în particule din ce în ce mai mici până ce ajunge atât de mic încât poate fi purtat de vânt.

Astfel, plasticul care nu este reciclat sau distrus ajunge să circule liber în natură, provocând daune mediului înconjurâtor și punând în pericol ecosisteme întregi.

În ciuda faptului că au început să apară progrese, cercetătorii avertizează că microplasticul și-a format deja propriul ciclu și ne vom confrunta cu probleme generate de el o lungă perioadă.

Microplasticul este peste tot

Cercetătorii au colectat informații privind poluarea cu plastic din vestul Statelor Unite între 2017 și 2019 și au observat că aproximativ 22.000 de tone de microplastic se depozitează în SUA în fiecare an.

În SUA, plasticul ajunge în aer facilitat de traficul rutier, roțile de mașină, frânele și suprafețele drumurilor conțin plastic care poate fi fragmentat și lansat în atmosferă prin frânare sau mișcarea roților.

Un lucru similar se petrece și în ce privește plasticul deversat în oceane, acolo unde se formează „insule” de gunoaie de plastic, valurile acționează ca o forță de fragmentare care micșorează plasticul în particule și îl aruncă în aer.

Print Friendly, PDF & Email