14 mai 2024

GS NEWS

Ziar independent al românilor de pretutindeni!

Premiile BAFTA 2021 – Filmul “Nomadland”, regizat de Chloé Zhao, marele câştigător cu patru trofee

Foto: news.ro

Filmul “Nomadland”, în regia lui Chloé Zhao a fost ales  marele câştigător al galei premiilor Academiei britanice de film şi televiziune, care a avut loc în acest weekend la Londra. Producţia a primit patru măşti, mai exact  “cel mai bun film”, cel mai bun regizor”, cea mai bună actriţă în rol principal” şi “cea mai bună imagine”, potrivit unui comunicat news.ro.

“Nomadland” reprezintă o  dramă semi-ficţională, urmăreşte o comunitate de americani în vârstă care trăiesc în camionete din cauza Marii Recesiuni şi duc o viaţă efemeră în vestul american.

În acest an,  gala premiilor BAFTA s-a desfășurat  în două seri, 10 şi 11 aprilie, în contextul pandemiei de Covid-19. Ducele de Cambridge, preşedintele BAFTA, trebuia să participe în cele două seri însă a renunţat din cauza decesului prinţului Philip, duce de Edinburg, bunicul său.

„colectiv”, care este nominalizat la Oscar 2021 din partea României, a fost selectat şi pentru trofeul BAFTA la categoria „cel mai bun documentar”.

Premiul BAFTA Rising Star (câştigător votat de public) a fost acordat anul acesta lui Bukky Bakray pentru rolul din “Rocks”.

BAFTA Fellowship care reprezintă cea mai înaltă distincţie a organizaţiei acordată cineastului taiwanez Ang Lee, a fost prezentată de starul din “The Undoing” Hugh Grant. În fiecare an, BAFTA Fellowship este acordat unei personalităţi marcante din industria cinematografică sau a televiziunii. Anterior, au primit distincţia Charlie Chaplin, Alfred Hitchcock, Steven Spielberg, Stanley Kubrick, Martin Scorsese, Mel Brooks şi Ridley Scott, între alţii.

Ang Lee a devenit cunoscut la nivel internaţional cu trilogia taiwaneză „Father Knows Best”, din care fac parte „The Wedding Banquet”, recompensat cu Ursul de Aur la Berlin şi selectat la Oscar, şi „Eat Drink Man Woman”, nominalizat la Oscar şi la BAFTA în 1995. Este regizorul filmelor: “Sense ans Sensibility”, „Crouching Tiger, Hidden Dragon”, „Brokeback Mountain” şi „Life of Pi”.

În prima seară BAFTA Film Awards 2021, filmul “Ma Rainey’s Black Bottom” a  reușit să fie desemnat marele  câştigător, după ce a fost recompensat cu două măşti din tot atâtea categorii.

—-Lista câştigătorilor primei seri: 

  • Distribuţie – Lucy Pardee (“Rocks”)
  • Costume – Ann Roth (“Ma Rainey’s Black Bottom”)
  • Machiaj şi coafură – “Ma Rainey’s Black Bottom”
  • Design production – Donald Graham Burt, Jan Pascale (“Mank”)
  • Scurtmetraj de ficţiune britanic – “The Present”, Farah Nabulsi
  • Scurtmetraj de animaţie britanic – “The Qwl and The Pussycat”, Mole Hill, Laura Duncalf
  • Efecte vizuale – Scott Fisher, Andrew Jackson, Andrew Lockley (“Tenet”)
  • Sunet – Jaime Baksht, Nicolas Becker, Phillip Bladh, Carlos Cortés, Michelle Couttolenc (“Sound of Metal”)

 

—-Lista câştigătorilor celei de-a doua seri: 

  • Cel mai bun film: „The Father”, „The Mauritanian”, „Nomadland” (câştigător), „Promising Young Woman” şi „The Trial of Chicago 7”.
  • Cea mai bună regie: Thomas Vinterberg („Another Round”), Shannon Murphy („Babyteeth”), Lee Isaac Chung („Minari”), Chloé Zhao („Nomadland”) – câştigător, Jasmila Žbanić („Quo Vadis, Aida?”) şi Sarah Gavron („Rocks”).
  • Cel mai bun actor în rol principal: Riz Ahmed („Sound of Metal”), Chadwick Boseman („Ma Rainey’s Black Bottom”), Adarsh Gourav („The White Tiger”), Anthony Hopkins („The Father”) – câştigător, Mads Mikkelsen („Another Round”) şi Tahar Rahim („The Mauritanian”).
  • Cea mai bună actriţă în rol principal: Bukky Bakray („Rocks”), Radha Blank („The Forty-Year-Old Version”), Vanessa Kirby („Pieces of a Woman”), Frances McDormand („Nomadland”) – câştigător, Wunmi Mosaku („His House”) şi Alfre Woodard („Clemency”).
  • Actor în rol secundar: Daniel Kaluuya – câştigător („Judas and the Black Messiah”), Barry Keoghan („Calm With Horses”), Alan Kim („Minari”), Leslie Odom Jr. („One Night in Miami…”), Clarke Peters („Da 5 Bloods”) şi Paul Raci („Sound of Metal”).
  • Actriţă în rol secundar: Niamh Algar („Calm With Horses”), Kosar Ali („Rocks”), Maria Bakalova („Borat Subsequent Movie”), Diminique Fishback („Judas and the Black Messiah”), Ashley Madekwe („Country Lines”) şi Yuh-Jung Youn („Minari”) – câştigătoare.
  • Cel mai bun debut al unui scenarist, regizor sau producător britanic: “His House” Remi Weekes (regizor, scenarist) – câştigător, “Limbo – Ben Sharrock (scenarist/regizor), Irune Gurtubai (producător), “Moffie” – Jack Sidey (scenarist/producător), “Rocks” – Theresa Ikoko, Claire Wilson (scenarişti), “Saint Maud” – Rose Glass (scenarist/regizor), Oliver Kassman (producător).
  • Documentar: “collective”, de Alexander Nanau, „David Attenborough: A Life on Our Planet”, de Alastair Fothergill, Jonnie Hughes, Keith Scholey; „The Dissident”, de Bryan Fogel, Thor Halvorssen; „My Octopus Teacher”, de Pippa Ehrlich, James Reed, Craig Foster (câștigător); şi „The Social Dilemma”, de Jeff Orlowski, Larissa Rhodes.
  • Scenariu adaptat: Moira Buffini, pentru „The Dig”, Christopher Hampton şi Florian Zeller, pentru „The Father” (câştigător), Rory Haines, Sohrab Noshirvani şi M.B. Traven , pentru „The Mauritanian”, Chloé Zhao, pentru „Nomadland”, şi Ramin Bahrani, pentru „The White Tiger”.
  • Scenariu original: Tobias Lindholm şi Thomas Vinterberg, pentru „Another Round”, Jack Fincher, pentru „Mank”, Emerald Fennell (câştigător), pentru „Promising Young Woman”, Theresa Ikoko şi Claire Wilson, pentru „Rocks”, şi Aaron Sorkin, pentru „The Trial of Chicago 7”.
  • Cel mai bun film într-o limbă străină„Another Round” – Thomas Vinterberg, Sisse Graum Jørgensen (câştigător); „Dear Comrades” – Andrei Konchalovsky, Alisher Usmanov; „Les miserables” – Ladj Ly; „Minari” – Lee Isaac Chung, Christina Oh; „Quo Vadis, Aida?” – Jasmila Žbanić, Damir Ibrahimovich.
  • Cel mai bun film britanic: „Calm With Horses”, „The Dig”, „The Father”, His House”, „Limbo”, „The Mauritanian”, „Mogul Mowgli”, „Promising Young Woman” (câştigător), „Rocks”, „Saint Maud”.
  • Imagine: „Judas and the Black Messiah” – Sean Bobbitt, „Mank” – Erik Messerschmidt, „The Mauritanian” – Alwin H. Küchler, „News of the World” – Dariusz Wolski şi „Nomadland” – Joshua James Richards (câştigător).
  • Cea mai bună animaţie: „Onward” – Dan Scanlon, Kori Rae; „Soul” – Pete Docter, Dana Murray (câştigător), „Wolfwalkers” – Tomm Moore, Ross Stewart, Paul Young.
  • Montaj – “Sound of Metal” – Mikkel E.G. Nielsen (câştigător), “The Father” – Yorgos Lamprinos, “Nomadland” – Chloé Zhao, “Promising Young Woman” – Frédéric Thoraval, “The Trial of the Chicago 7” – Alan Baumgarten.
  • Coloană sonoră originală – Jon Batiste, Trent Reznor, Atticus Ross – “Soul” (câştigător), Trent Reznor, Atticus Ross – “Mank”, Emile Mosseri – “Minari”, James Newton Howard – “News of the World”, Anthony Willis – “Promising Young Woman”.
Print Friendly, PDF & Email